Balada apelului - Francois Villon

Ce crezi, Garnier, de jalba mea,
A fost cuminte ori sfruntată?
Orice făptură şi-ar scăpa
Pielea – cu sila-ncătuşată
Ea se dezleagă, doar să poată.
Să-mi ţie predici, le-a plăcut
Şi dăscăleli, la judecată:
Se cuvenea să fi tăcut?


Pe Hue Capet de-l moşteneam,
Ce-i fiu de măcelar, se ştie,
În zdrenţe, nu mă mai umflam
Cu apă chioară-n puşcărie.
Pricepi cea înşelătorie?
Mă osândiră cum au vrut,
Dar pe nedrept, cu mişelie:
Se cuvenea să fi tăcut?


Sub pălărie oare crezi
Că n-am nici pe atât glagoare
Să spun cuvântul "Apelez"?
Ba am destulă, mi se pare,
Chiar de nu mă încred prea tare.
Iar când sentinta a căzut:
"Spânzurat fi-vei!" spune, oare
Se cuvenea să fi tăcut?


Prinţe, de n-aveam piuit,
Precum Clotar m-ar fi făcut,
Par la răscruce, colbuit.
Se cuvenea să fi tăcut?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francois Villon








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag Auras! Important este să savurezi opera acestor titani!
Gerra Orivera
sâmbătă, 01 august 2015



Multumesc, Gerra.Intru mai rar la comentarii, nu am timp.
Cu stima
ALapis
sâmbătă, 01 august 2015