Spirit ales, ce-n jalea lumeşte-i noastre văi... - Francesco Petrarca

Către Cola di Rienzo- ca să redea Romei şi Italiei libertate şi pace, traducere de Lascăr Sebastian, Editura Tineretului, 1959


Spirit ales, ce-n jalea lumeştei noastre văi,
Dirigui trupul care adăposteşte-acum
Un ne-nfricat, eroic şi prea-nţelept senior;
Ajuns să porţi tu schiptrul onoarei sclipitor
Cu care-ndrumi azi Roma şi rătăciţii săi,
Şi iar o-ntorni spre slava străvechiului ei drum-
Ţie-ţi vorbesc, căci nu văd într-altă parte-o rază
De-acinstei şi virtuţii, pierite-n lumea toată,
Nici aflu om ce face rău şi se ruşinează...
Ce-anume-aşteaptă nu ştiu, nici ce cu sîrg doreşte
Italia, ce parcă durerea nu-şi simţeşte,
Ea, trîndavă, bătrînă şi înceată.
Dormi- va-n veci? şi nimeni nu-şi simţeşte,
Ah, mi-ş înfige mîna în chica ei, s-o doară!


II


Nădejde n-am să-şi nalţe din lîncezeala ei
Vreodată capul, orcît la viaţă vreun om a
Cercat s-o cheme, - atîta de grea i-i apăsarea.
Ci braţul tău- singur în stare nepăsarea
Să-i scuture- destinul, nu fără de temei,
I-a dat să-i poarte grijă, azi, mamei noastre, Roma.

Cu mîna ta vînjoasă netemător înşfacă
Bătrîna-i coamă, trage-o de pleata-i răsfirată,
Să iasă trîndăvita din smîrcuri şi din cloacă...
Eu, care zi şi noapte îi plîng nefericirea,
La tine doar, întreagă, mi-i azi nădăjduirea:
Căci dacă al lui Marte neam vreodată
Va fi să-şi nalţe ochii spre slava lui străbună-
De-ăst har s-o bucura doar sub cîrma ta cea bună!


III


Antìcii muri, de care şi azi întreaga lume
Se teme şi-i iubeşte, cînd spre trecutul dus
Se-ntoarce, şi-i răsare apusa vreme vreme-n minte;
Şi criptele sub care stau vechile-oseminte
A' celor ce avea-vor sub cer slăvit renume
Atît cît universul nu încă a apus;
Şi toate de aceleaşi ruini învăluite-
Să le-aduci tu izbava din putregai aăteaptă...
O, credincios tu, Brutus; o, Scipion mărite,
Ce bucurie pentru voi, dacă-n cerul vost
Ajuns-a zvonul despre ăst nalt şi vajnic rost!
Cum şi Fabricius- firea asta dreaptă-
S-a-nviorat la ştirea atît de bucuroasă.
Şi zice: " Scumpa-mi Romă va fi din nou frumoasă! "


IV


De-i drept că cerul poartă de grijă pămînteştei
Vieţi, te roagă pînă şi sufletele care
Sălăşluiesc în ceruri să curmi îndelungata
Civilă învrăjbire ce ţara-sîngerat-a.
Neliniştea cuprins-a pe oameni. Izbăveşte-i!
De frică, rar se- ndreaptă spre sfintele altare
Ce-au fost cîndva în cinste. Şi-n lupta făr' răzbun
Bisericile-ajuns-au azi hoţilor cuibar,
Încît se-nchide uşa doar celui drept şi bun.
Iar sub amvon şi printre statui despodobite,
Se ţes parcă-nceputuri şi uneltiri cumplite.
Vai cîte fapte rele de tîlhar!
Şi.n dangăte se-ncepe al iureşului ropot,
Uitînd că pentru rugă doar se dă zvon la clopot.



V



Femeile în lacrimi, şi cei bătrîni- sătui
De înşişi ei, de-această viaţă lungă-a lor-
Şi dezarmaţii soartei: mulţimea de copii,
Şi schimonahii negri, şi albi, şi cenuşii,
Şi schilodiţii, trudnici sleiţi ai nimănui-
Îţi strigă: "O, seniore al nostru, ajutor!"
Iar sărăcimea, roasă de spaime şi de tîngă,
Îţi dezveleşte-atîtea ţi-atîtea răni în sînge,
În stare şi cruzimea lui Hanibal s-o frîngă.
Te uită: astăzi casa lui Dumnezeu e toată
În flăcări. Doar puţine scîntei de-ai stinge, iată
Şi ura ne-mlînzită li s-ar stînge
Acelor căpitenii atît de-ncrîncenate:
Şi faptele-ţi, n ceruri, sus, fi-vor lăudate.


VI


Urşi, lupi, lei, şerpi, şi vulturi- toţi îndijiţii- aceşti-
Se-ntrec acum săp surpe- făcîndu- şi rău şi lor-
Măreaţa, marmoreea columnă. Şi de ei
Se plînge nalta doamnă care la sînul ei
Chematu-te-a pe tine să smulgi şi să stîrpeşti
De pe-al ei trup desişul de ierbi, otrăvitor.
Mai mult de un mileniu trecut-a de cînd ea
Lipsită e de-acele înalte duhuri care
Au ridicat-o unde pînă atun

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.