Sonetul 5 - Francesco Petrarca

Ochii mei plânşi, s-a stins al vostru soare
sau, mai degrabă, către cer se-ndreaptă:
acolo-l vom vedea, căci el ne-aşteaptă
şi poate-ntârzierea noastră-l doare.

Auz al meu, preadulcea-i cuvântare
cu cei care-o pătrund se-adună-n şoaptă.
Tu, biet picior, n-ajungi pe sfânta treaptă
pe unde-i ea, ce nu-ţi dă pas, nici stare.

La ce bun dar, mă oropsiţi şi-n nume
de rău mi-o luaţi când nu sunt eu de vină
de n-o vedeţi şi n-o găsiţi pe lume?

Nu blestemaţi, ci lăudaţi deplină
puterea Lui ce ia şi dă anume
şi lacrima cu bucurii alină.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.