Sonet (CCLXV) - Francesco Petrarca

Sufletul aspru şi preacrunta vrere
ascunse în angelica-i făptură,
*ând şi fără glorie (din tortură
de nu mă smulg), mă vor avea-n putere.


Căci iarbă-ori frunză de se naşte-ori piere,
de-i zi afară ori de-i noapte sură,
pe mine lacrimi fără saţ mă fură
şi soarta-mi plâng şi dragostea-n tăcere.

Trăiesc doar cu nădejdea ce mă-nvaţă
c-un fir de apă-n timp, cu stăruinţă,
şi marmora ajunge s-o tocească.

Nu-i inimă, chiar dacă-ar fi de gheaţă,
să-i ţină piept Iubirii, nici voinţă
la focul ei să nu se încălzească.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.