XVIII. 9. Yezdegherd. Bijan dădu bătălia cu Mahui și-l ucise - Firdousi

Bijan, după ce oştirea pe câmpie-şi rândui,
vru în plin iranienii să-i izbească ; Mahui,
din al oastei sale mijloc', planul iute i-l ghici
şi, gemând, de printre rânduri se îndepărtă. Bijan
văzu steagul vălurindu-i şi-nţelese fuga lui ;
lui Barsam atunci îi zise : „ Iute îţi împinge-n câmp
toate oştile din mijloc ; trebuie ca Mahui
dos la luptă să nu deie, nici să mi se tragă-n grab'
peste Oxus. Nici o clipă din privire să nu-l pierzi,
şi te poartă-astfel să creadă că noi urmărim alt plan,
în alt chip să dăm izbirea." Barsam, omul kitaiot,
zărind flamura persană, grosul oastei şi-l mişcă
şi-l împinse grabnic până-n preajma târgului Farab ;
cu privirile-ncreţite de mânie, spumegând
blesteme cumplite, -ajunse în nisipul din Farab
pe Suri ; şi-n scări deodată se-ntări şi-l încolți-n
partea dreaptă ; se aduse-n faţa duşmanului său,
şi-n loc de-a-l izbi cu spada, se-arătă şi mai viteaz :
de sub cingătoare-l' prinse, lesne îl smuci din şea
şi-l rostogoli-n ţărână ; de pe cal descălecă,
mâinile-i legă la spate, şi încălecând din nou,
îl împinse dinainte-i. Solii lui Barsam venind
îl ajunseră şi câmpul se umplu de larma lor ;
căpetenia-şi rugară să nu-l ducă pe cel prins,
ci din bardă să-i reteze căpăţâna. Dar Barsam
le răspunse „Nu se poate astfel noi să ne purtăm,
cât Bijan încă nu ştie că duşmanu-i, Mahui, e
făcut de-acum ostatic."
Bijan şi află de-ndat'
că-l prinseseră pe sclavul cel nelegiuit şi plin
de ambiţii, cu duh spurcat, mârşav şi necredincios,
pe Suri care-l ucise pe stăpânul său, pe şah.
Vestea-aceasta minunată pe Bijan îl bucură,
şi zâmbi gonindu-şi plânsul. Se înfipse în pământ
nisipos şi moale-o lance ; Mahui veni în trap
mai zorit decât simunul ; ticălosul îl zări

Notă informativă:
omul kitoiot :Adică omu din Kitai. din China, chinezul.

pe Bijan şi căpăţâna lui de minte se goli ;
frânt de groază şi asemeni unui trup fără de duh,
ţărnă-şi răspândi pe creştet. Astfel îi grăi Bijan :
„Om mişelnic, nimănuia nu-i doresc asemeni rob
cum eşti tu. Pentru ce, oare, l-ai ucis pe şahul drept,
pe stăpânul plin de lauri, pe al tronului stăpân,
fiul şahilor, el însuşi şah şi ultimul vlăstar
al lui Nuşirvan în lumea pământească de aici ?"
Mahui dădu răspunsul: „De la omul cel mârşăv
ce-aştepţi alta decât moartea şi ocara pentru veci ?
Pentru ispăşirea morţii ce-am făcut-o, iată-acum
capu-mi ia, rostogolindu-l dinaintea-acestei oşti !''
Adevăru-i că-i fu groază să nu fie chinuit,
târât chiar într-al său sânge, osândit de-omorul său ;
dar viteazul Bijan iute-i înţelese gându-ascuns,
şi-l făcu s-adaste-o vreme un răspuns, şi-i zise-apăi:
„Vreau să-ţi dărui o pedeapsă care o să-mi stingă-n piept
vâlvătăile mâniei, pentru că, un despuiat
de curaj şi-nţelepciune, şi de minte şi virtuţi,
precum eşti, râvni coroana de pe fruntea unui şah
Și c-un fulgerat de spadă mâna-i reteză strigând:
„Mâna-aceasta niciodată n-avu geamănă-n omor "
Apoi îi tăie ţurloaie să rămână nemişcat,
şi urechile, şi nasul, i le smulse ; şi-l sui
pe un bidiviu, poruncă dând să-l ţină până când,
pe-a nisipului dogoare, în ruşine s-o sfârși.
Şi-n sfârşit şi căpăţâna-i doborî şi-o azvârli
subt picioare şi se puse la cea masă de ospăţ.
Iar un crainic dând ocolul taberei strigă din prag
celor de prin corturi astfel : „O, voi, robi şi ucigaşi
de stăpâni, nu vă impingeţi duhu-n vise de nebuni !
Cel ce-a şahului viață nu o cruţă, va avea
soarta lui Suri şi tronul n-o să-l aibă el nicicând
Mahui avea în oaste trei feciori şi câteşitrei
aveau tronuri, diademuri ; în deşert, pe-acelaşi loc,
un rug mare se aprinse unde arseră tustrei
împreună cu-al lor tată. Nu rămase nici un plod
din această seminţie, iar câţiva dintre lăstari
de se mai văzură-n viaţă, cei ce-i întâlniră-n drum
îi şi puseră pe goană ; blestemară şi cei mari
neamu-acesta urmărindu-l cu aprinsa ură-a lor

şi în gând având omorul şahului, grăiră-astfel:
„Blesteme asupră-i cadă ! Fie ca nicicând subt cer
oamenii să nu lipsească, să-l tot blesteme în veci !"
De-azi nainte ne ajunse califatul lui Omar;
el ne-aduse o credinţă nouă întru Mohamed,
el înlocui şi tronul şahilor cu bietul jilţ.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.