XVI.2. Kobad fiul lui Piruz. Rapsodul își deplânse bătrânețea - Firdousi

„Vai ! tu, chipreş plin de-avânturi, care inimi încântai,
de ce te-ai mihnit atâta? Tu, ce-atât de mult erai
mândru, falnic şi ferice, inima vioaie-n piept
cum li s-a umplut de spaimă?" La aceste întrebări
chiparosul îmi răspunse: „Fost-am fericit atât
cât n-am fost bătrân, dar astăzi, subt puterea-i cad învins
de duşmanca vieţii mele: vârsta de şaizeci de ani;
înţelept fii şi-mpotrivă-i nu mi te lupta de loc.

Notă informativă :
Alegorie pentru trupul tânăr, cu care Firdousi
închipuie un dialog deplingându-și bătrâneţea.

Are-o coadă de balaur, ghiare de puternic leu,
meliţă tot ce doboară, tunet este glasul ei,
tare e ca o lupoaică; ţine într-o mână sus
oboseala,-n alta moartea; încovoaie ca pe-un cerc
chipreşul ce-odinioară inimile le răpea;
albul crin îngălbeneşte într-un palid chihlimbar,
în şofran preschimbă floarea roşie de argavan,
şi culoarea şofranie-aduce oboseli de plumb;
ea incarcă-n grele lanţuri glesnele cu-aripi la mers,
surpă trupul cel mai mândru. Perlele-mi lucioase, vai !
se-nnegriră; chiparosul mijlocului mi s-a frânt,
şi narcişii mei cei negri şi scânteietori azi plâng
de o lâncedă sfârşeală. Inima-mi ce-n piept bătea
fericită-odinioară şi lipsită de-orice griji,
geme de durere-amară. Chiar din clipa când un prunc
suge laptele din ţâţă, Moartea-i paşte şi-am putea
să-i numim bătrân. Domnia şahului Nuşiravan
patru-şi-opt de ani durat-a, iar tu ce-ai şaizeci trecuţi,
nu rămâi deapururi tânăr. Vezi sfârşitu-n tot ce faci,
şi nu-ţi sfâşia în gânduri inima spre-a te-nălţa."

Notă explicativă :
albul crin - Alegorie pentru albeața feţei
îngălbenindu-se ca chihlirnbarul.
floarea roșie de argavan -Alegorie pentru roșeața
din obrajii devenind galbenă ca şofranul.
perle lucioase - Alegorie pentru dinții strălucitori.
narcișii cei negrii - Alegorie pentru ochi,
frecventă în lirica persană.

Cronica Șahilor

trducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.