XV3. Goștasb. Lupta lui Rostam cu Esfandiar - Firdousi

Când se lumină de ziuă, Rostam zalele-mbrăcă
şi pieptarul lui din pielea leopardului pestriţ,
trupul să şi-l ocrotească; de cârligul de la şea
şi-agăţă arcan şi calu-i mare cât un elefant
şi-lâncălecă. Pe urmă îl chemă pe Zevare,
multă vreme despre oaste îi vorbi sfârşind astfel
„Du-te oastea să-ţi orândui pe colina de nisip."
Zevare îşi strânse oastea-n piaţa cea de la serai
spre-a o îndruma în câmpul crâncenelor bătălii.
Tahamtan plecă cu lancea-n mână;-afară din serai
el încălecă şi oastea-i îl primi cu preamăriri :
„Fie să ai totdeauna buzduganu-n mâna ta,
şea şi telegar sub tine !" Rostam merse, Zevare
îl urmă, el ce-l întâiul reazim şi sprijinitor
al domniei sale; merse-n malul râului Hârmand,
gura plină de încrederi, pieptul ros de multe griji.
Lângă mal lăsă oştirea şi pe frate-său, şi-apăi
către tabără purcese la şahul Iranului,
după ce acestea zise cu mâhnire „Zevare,
merg să fac o încercare, să-l opresc de a lupta
pe-acest om ce duşmănos e şi răuvoitor; aş vrea
linişte să-i dau în cuget. Mă tem că va trebui
să ajungem la-nfruntare, şi nu ştiu ce nenoroc
va să iasă la iveală. Ține oastea în ăst loc,
eu mă duc să văd ursita ce ne va meni-n curând.
Dacă-l aflu ca-nainte mânios pe-Esfandiar,
n-oi chema să mă ajute capii din Zabulistan,
ci lupta-voi numai singur; nici un om din oastea mea
nu vreau suferinţi să-ndure. Cel a cărui inimă
însetată-i de dreptate poate-n linişte visa
la o soartă vitejească." Trecând râul se urcă
pe un dâmb; rămase astfel câtva timp, se cufundă-n
cugetări asupra lumii; pân' la urmă lung răcni :
„O, tu norocos în lupte, tu, Esfandiar ! Acel
care va să te înfrunte a venit, deci gata fii !"
Esfandiar de departe auzi ăst glas ştiut
al străvechiului leu falnic plin de râvna de-a lupta;
el zâmbi şi zise : „Iată ! Gata-s de când m-am trezit !"
Platoşă ceru şi coiful, buzdugan şi lancea sa;

Notă explicativă:
Esfandiar, fiul şahului Goştasb.

îşi implătoşă tot pieptul lucitor, îşi puse-n cap
chivăra lui heinnidă, şea ceru pe telegar
negru şi adus nainte-i. Când viteazul îşi văzu
bidiviul, îşi înfipse coada lăncii în pământ
şi săltă de pe ţărâna neagră şi zbură pe şea,
cu puterea, vitejia lui cu care-i înnăscut —
cum doar leopardul sare drept în spate pe-un colun,
îngrozindu-l. Buimăcită, oastea-i îl privi urând
binecuvîntări asupră-i. Merse către Tahamtan
şi-ajungând văzu că-i singur pe colină, şi din şea
către cel Beşătan spuse : „N-am nevoie de-ajutor
şi de soţ spre a învinge; fiindcă-i singur, eu la fel
voi fi singur; şi sui-voi povârnişul ăstui dâmb".
Și-astfel bravii se-ntâlniră să se-nfrunte, piept la piept,
de-ai fi zis că-n astă lume praznicele au pierit.
Când bătrânul şi cel tânăr, cei doi falnici pahlivani,
ce doi lei plini de mândrie, se apropiară-ncet
unul de-altul, telegarii începură-a necheza,
de credeai că piere-n pulberi câmpu-acela-nveninat!
Glas puternic, Rostam zise: „Om la inimă voios
şi oblăduit de soartă ! Nu mi te-ndârji atât
şi nu mi te-aprinde-atâta; la o vorbă de-nţelept
bine-i să-ţi deschizi urechea. Bătălie dacă vrei,
sânge-mprăştiat și chinuri şi izbiri, dă-mi voie-atunci
să-mi aduc toţi cavalerii aprigi din Zabulistan,
înzăuaţi şi-n mâini cu spade din Kabul; la rându-ți, tu
porunceşte ca persanii să se-apropie-a vedea
ce-i un giuvaer de aur şi ce este unul calp.
I-om aduce-aici pe câmpul de-nfruntare, între ei
să se bată, noi deoparte ne vom ţine câtva timp;
şi se va vărsa la sânge după placu-ţi, şi-ai să vezi
lupta, zarva, vălmăşeala !"
Glăsui Esfandiar :
„Vorba ta-i nesăbuită; din serai cu spada-n pumn
te-ai pornit şi pe colina asta m-ai chemat să vin;
pentru ce vrei tu acuma să mă-nşeli; sau poate-ţi simţi
prăbuşirea-apropiată? Oare, ce mi-ar folosi
cu Zabulistan războiul, sau un altul cu Kabul?
Deie Domnul — niciodată aşa ceva să nu fac !


Notă informativă:
Beșutan - căpetenie din oastea lui Esfandiar.

Nu-i în crezu-mi s-aduc moartea bravilor iranieni
pe când pun în cap coroana Iranului. La război
sunt întâiul, chiar când este cu un pardos să dau piept,
ghiare-n ghiare. De-ai nevoie de-ajutoare, să-ţi aduci;
eu nicicând nu am nevoie ; Cel-de-Sus mi-i ajutor
în încrâncenarea luptei şi norocul mi-a zâmbit
cri de câte ori cercat-am. Tu eşti dornic să te lupţi,
eu sunt însetat de luptă, şi-astfel ne vom bate noi
fără oşti şi-atunci vedea-vom: calul lui Esfandiar
va ajunge-n grajdu-i fără-a duce-n spate călăreţ,
sau al lui Rostam, viteazul preamărit, se va-nturna
fără de stăpân acasă, în seraiul lui Destan."
Şi atuncea pahlivanii se-nţeleseră-amândoi
nimenea să ajute în această luptă grea.
De mai multe ori în suliți se izbiră înde-ei,
de pe platoşe rupându-şi catarămi şi chingi, avan;
pân la urmă cele bolduri de la suliţi li s-au rupt,
şi au fost siliţi„să-nşface paloşele de oţel;
le-nălţară,-n stânga,-n dreapta se izbiră, dar pe loc
spadele li se ştirbiră. Se-ndreptară din rărunchi
şi de la oblânc luară buzduganele în pumni
şi făcură să detune unul pe-altul lovituri,
ca pietroaie prăvălite de pe creasta unei stânci;
îndârjili se zvârcoliră, precum doi sălbatici lei,
mădularele zdrelindu-şi în grozavele izbiri,
până braţele-şi opriră, buzdugane când s-au rupt.
Și atunci îşi apucară de curea câte-un arcan
şi focoşii cai zburară. Rostam si Esfandiar
prinseră-şi, pe rând, în lațuri, capetele, şi-amândoi
bravii plini de semeţie, doi voinici, doi elefanţi,
traseră din răsputere, străduindu-se din greu
unul pe-altul să se-ntreacă, însă dintre leii-aceşti
nu se clatină nici unul de pe telegarul său.
Călăreţii obosiră, frânţi erau şi caii lor
de grozava bătălie, spuma-n gura lor era
numai sânge, numai pulberi, zalele pe luptători
şi-ale cailor cioltare sfâşiate în bucăţi.

Notă informativă :
coroana Iranului - E vorba de coroana tatălui său,
şahul Goştasb. Rostam ţinea însă cu sahul Kei Khosro,
şi astfel asistăm la o bătălie între iranieni

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.