9.9.(10.9.9)Kei Khosro. Manije veni să-l vadă pe Rostam - Firdousi

Despre-această caravană auzi şi Manije
şi-alergă-n cetate. Fata şahului Afrasiab
se înfăţişă-naintea lui Rostam cu capul gol,
ochii-n lacrimi, şi scăldate-n sânge pleoapele udau
mânecile hainei sale. Spre Rostam ea se plecă
şi îi zise : „Tu te bucuri de viaţă şi comori,
fie ca tu niciodată nimănui să nu te plângi
de-oboselile-ndurate ! Fie ca măreţul cer
să se-nvârtă-ntotdeauna doar după dorinţa ta !
Fie ca privirea celui păcătos asupra ta
să fie neputincioasă ! Fie ca oricare rău
ce-l înduri să nu-ţi întoarcă ale inimii nădejdi !
Fie să ai chibzuinţa pe deapururi călăuz !
Fie norocos Iranul şi ferice soarta lui !
Ce veşti ai de pe la oastea şahului, de la Guiv
şi Gudărz şi de la ceilalţi luptători de prin Iran ?
N-a ajuns pe-acolo, oare, nici un zvon despre Bijan ?
Rugile îi sunt de-a surda ? Oare,-un tânăr precum el,
un vlăstar din neamu-i falnic să se stingă-n nenoroc?
Sunt picioarele-i strivite-n fiare ce-l apasă greu,
mâinile-i sunt răstignite în cătuşile ce-au fost
strânse-n groasele piroane nituite de fierari ;
l-au înlănţuit în lanţuri, l-au împovărat cu fier,
iar veşmintele pe trupul său de om nenorocit
năclăite sunt de sânge. Chinurile ce le-ndur
pentru chinu-i nu mă lasă nici să dorm, şi când i-aud
plîngerile ce le scoate, răni se-neacă ochii-n plîns.
Omule vestit, tu, dacă mergi cumva către Iran,
ţara bravilor anume s-o cunoşti, poate-oi vedea
pe Guiv, sau pe viteazul de la curtea lui Khosro :
pe Rostam; atunci le spune că Bijan e-nlănţuit
şi că îşi va da el duhul prea tîrziu de vor veni."
Rostam spăimântat de-aceste vorbe-ndată izbucni
într-un răcnet de mânie către Manije zicând:
„Piei din faţa mea, femeie ! Nu-l cunosc nici pe Khosro,
nici pe tânărul războinic; nu ştiu de Gudarz nimic,
nici de Guiv. Vorbăria-ţi creierii mi-a năucit !"

Manije-l privi şi-amarnic plânse, şi-n mâhnirea sa
sânu-n lacrime de sânge şi-l scăldă; şi în sfârşit
zise: „Omule puternic şi-ntelept, acest răspuns,
oare, vrednic e de tine? Dacă nu vrei să-mi răspunzi
la-ntrebări, de lângă tine, cel puțin, nu m-alunga,
fiindcă-n piept mi se sfărâmă de durere inima.
Ăsta-i oare obiceiul în Iran de-a nu da veşti
unui om sărman ?" — „Femeie ! — se răsti Rostam ce ai?
Ahriman îți dă vedenii : Judecata de Apoi?
Tulburatu-mi-ai negoțul, iată pentruce-n răspăr
te-am luat. Să nu-mi porți ură pentru-ntărâtarea mea,
căci eu fac negoț aicea. într-alt fel, n-am drept să stau
în cetatea cea de scaun a lui Khosro; nu-i cunosc
nici pe Guiv, nici pe Gudarz; prin Iran nici n-am trecut.
Porunci pentru sărmană să se-aducă şi pe loc
să se-aşeze dinainte-i tot ce-n casă-i de mâncat,
si purcese s-o descoasă: „Cum se face că tu eşti
de orice noroc lipsită? De ce, oare, mi-ai vorbit
de acei viteji, de tronul şahului? De ce priveşti
spre Iran cum duce drumul?" răspunse Manije:
„De ce despre-a mele treburi, şi nenorociri, şi griji
mă descoşi ? Adânc mâhnită părăsit-am temnița
şi-alergat-am lângă tine, om măreț, pentru-a afla
veşti de la Guiv şi de la Gudarz cel neînfricat.
Dar răcnind ca-n bătălie împotrivă-mi te-ai aprins;
de-un Stăpân peste puternici, oare, nu te temi de loc?
Manije mă cheamă,-s fata şahului Afrasiab
şi nici Soarele vre-o dată fără văl nu m-a văzut;
şi acum cu ochii-n lacrimi, inima mâhnită-n piept,
pali obraji, din poartă-n poartă, pâinea neagră mi-o cerşesc;
asta mi-i ursita scrisă de Acel ce mi-i Stăpân.
Poate-o viată fi mai tristă? Ziditorul Cel-de-Sus
aibă milă şi de mine ! Cel nenorocit Bijan
jos în hruba lui adâncă nu poate deosebi
zi de noapte, Soare, Lună. Răstignit de salba-i grea
de belciuge, lanțuri grele, roagă-se lui Dumnezeu
să-i dea mai degrabă moartea decât viață-asemenea !
Covârşită-s de durere, şi-ochii mi-au secătuit.
Dacă în Iran vei merge, căuta-vei pe Gudarz
fiul lui Keşvad; şi poate pe la curtea lui Khosro


vei vedea si pe viteazul Rostam. Veste le vei da
că Bijan e la strâmtoare; dacă mult vor zăbovi
cu venirea, el pieri-va; dacă vor să-l vadă viu,
să nu piardă prea mult vremea, căci o stâncă i-a închis
temniță deasupra-n creştet, şi el şade-n fiare strâns !"
Şi rostind aceste vorbe, Manije din ochi vărsă
lacrime de duioşie; Rostam îi dădu răspuns :
„O, femeie cu chip mândru, de ce nu i-ai îndemnat
pe cei mari de prin ținuturi, ei să-ncerce-a mijloci
pe lângă bătrânu-ți tată? Poate că-l înduioşau,
mila, dragostea-nviindu-i, şi-n lăuntru-i l-ar fi ros
remuşcarea. Dacă teamă pentru tine nu mi-ar fi
de mânia-i, bogăție din belşug ti-aş dărui."
Porunci la bucătarii săi s-aducă bunătăți,
până când gustând bucate Manije s-o sătura;
mai ceru friptură caldă de găină şi-o-nveli
în subțire turtă moale; mâna-i sprintenă precum
mâna unei pari-ascunse un inel în pasăre
şi-nmânând-o fetei zise : „Du-i friptura-n temniță,
o, tu, zână-ocrotitoare-a celor bieți nenorociți !"

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.