9. Kei Kavus (Șăhia lui a durat o sută cinzeci de ani) 2. Kavus ispitit de Eblis zbură spre cer - Firdousi

Cică într-o dimineaţă, fără ştirea nimănui,
Eblis şi-adună toţi divii şi le zise: „Acest şah
ne-a făcut acum viața aspră, plină de dureri.
Trebuie-un viclean ce ştie obiceiuri din serai
să se-apropie de Kavus, să-i abată inima
de pe calea-adevărată, pentru-a solobozi pe divi
din cumplită suferinţă, pentru a-i îndepărta
duhul şahului de Domnul cel neprihănit, şi colb
de-a zvârli pe strălucirea-i." Divii ascultară mulţi
spusele şi chibzuiră; nimeni nu dădu răspuns
fiindcă se temeau de Kavus. Pîn' la urmă, rău, un div
se sculă: „Cuvine-mi-se numai mie lucru-acest
greu de dus la-ndeplinire; înturna-voi eu pe şah
din credinţa-i către Domnul; nimeni altul n-ar putea
taina asta să-mplinească." Intr-un tânăr se schimbă
lesne grăitor, cu-alese şi dibace-apucături,
merse şi la vânătoare pe vestitul şah găsi.
Se apropie de Kăvus, buze, de pământ, lipi,
şi-un buchet de roze dându-i, zise:-„Atât eşti de măreţ,
că ar trebui doar bolta cerului să-ţi fie tron !
Tot Pământul se supune vrerii tale; eşti păstor
şi cei mai semeţi din oameni merg, supuşi, în turma ta.
Îți rămâne doar un lucru să mai faci ca pentru veci
gloria-ți să strălucească. De ce oare Soarele
mersu-i pururi ţi-l ascunde şi urcând şi coborând?
Care-i firea nopţii, şi a zilei, cine e
cel stăpân peste rotirea cerului? Instăpâneşti
tot Pământul şi din toate câte sunt pe placul tău,
dar eşti, Cerului, rob încă !"
Divu-ntoarse inima
şahului din calea bună; mintea i se-ntunecă
de atâtea gânduri negre, şi într-una se gândi
cerurile rotitoare că i-au stat într-ajutor.
Nu ştia că nu-i vrun mijloc de a te sui în slăvi,
că sunt fără număr aştrii, însă unu-i Cel-de-Sus,
şi că nu-i nici o făptură vrednică să poată sta
împotriva vrerii sale, fiind toate pe pământ:
mârşave, şi răzvrătite, pline doar de tot ce-i rău.
N-are Ziditorul lumii trebuinţă de-ăst Pământ;
omule, doar pentru tine Cer, Pământ, s-au zămislit.
Duhul şahului într-una cercetă în fel-şi-chip
mijloace să se-aridice fără ăripi în văzduh;
învăţaţilor le puse fel-de-fel de întrebări,
spre-a afla cât de departe-i de aici, de pe Pământ,
cerul cel din jurul Lunii. Astrologii luminaţi
îi dădură-nvăţătură, şahul i-ascultă pe rând
şi alese doar un mijloc ciudat şi nelegiuit.
Porunci să se pornească noaptea spre-a se căuta
cuiburi de vultUri, şi puii să se-adune cât mai mulţi,
să se-mpartă câte unul sau pereche pe la căşi,
şi să-i hrănească bine ani şi luni şi săptămâni,
tot cu păsări, carne friptă, câte-o dată şi cu miei.

Vulturii când se schimbară-n lei puternici şi-ntr-atât
că puteau să-nalţe oaia, şahu-şi porunci un tron
din lemn indian de-aloe, bine la încheieturi
ţintuindu-i plăci de aur, şi în cele patru părţi
îi adause lungi suliţi. Meşterindu-şi-l astfel,
şi cu duhul pe de-a-ntregul dăruit doar ăstui dor,
spânzură de-aceste suliţi fragede bucăţi de miel,
şi-nsfârşit aduse patru vulturi vajnici şi-i legă
de picioare şi de tronu-i. Kavus se-aşeză pe tron,
după ce îşi puse-n faţă un pocal umplut cu vin;
vulturii cu-aripi vânjoase se-avântară-nfometaţi
spre ciozvârtele de carne. Smulseră de pe pământ
tronul până-l înălţară din cîmpie lângă nori,
dând să-nfulece acele fragede bucăţi de miel —
cât avură vlagă-ntr-înşii. Auzit-am despre şah
că urcă deasupra bolţii rotitorului azur,
şi că stărui-n nădejde peste îngeri de-a zbura;
altul spune că zburat-a, cerul să-l înfrunte, sus,
cu săgeţile şi arcul. Despre Kăvus ne-au rămas
multe spuse, şi-adevăru-l ştie numai Cel Înalt.
Vulturii vâsliră-o vreme, şi s-au fost oprit apoi;
asta fi-va soarta celor ispitiţi de-naltul zbor.
Dar când se descurajară toţi, strânseră, cum ăripile,
coborînd şi târând după ei suliţi, tron şi şah către pământ;
se-ndreptară spre-o pădure şi căzură lângă-Amol.
De minune-i că Pământul nu-l ucise pe-acest şah
când se prăbuşi-n ţărână, şi pe urmă ce-a urmat
a rămas o taină încă. Kavus mult ar fi dorit
vreo răţuşcă să-şi ia zborul, ca să aibă ce-nfrupta.
Astfel tron schimbă, putere, pe ocară şi pe chin.
Şi rămase în pădure de puteri sleit, lihnit,
rugi nălţând către Acela ce-i al lumii ziditor.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi