6.8 Fereidun. Feciorii lui Fereidun îi trimiseră o ștafetă - Firdousi

Solul când dădu cu ochii de vestitul Fereidun,
când zări coroana-i mândră şi strălucitoru-i tron,
capul şi-aplecă nainte-i, fruntea şi-o izbi de prag.
Şahul preamărit, stăpânul lumii-i hotărî un loc
să se aşeze-n scaun de-aur. Iar trimisul începu-n
laude să-i preamărească: „Giuvaer stăpîn pe tron,
pe coroană şi pecete ! Treptele din tronul tău
schimbă lumea-ntr-o grădină cu balsam de trandafiri,
şi Pământul străluceşte de măreţul tău noroc !
Robi în pulbere iţi suntem şi pe toți ne calci sub tălpi,
şi ni-i viaţa dăruită ţie, robi să te slujim !"
Şahul cu bunăvoinţă închinarea i-o primi;
solu-ntinse giuvaeruri ce i le-adusese-n dar,
şi-apoi cu luare-aminte iar purcese a grăi
şi stăpânitorul lumii iar urechea îşi plecă.
Repetă ştafeta celor ce de sânge sunt pătați,
şi-şi dădu silinţa, vrednic, adevăru-a-nvălui;
spuse cum, spășiţi, feciorii cer iertare de omor,
cum, oaspete, îl cheamă lângă ei pe Manucehr, robi,
sub tălpi să i se-aştearnă, şi coroană, tron să-i dea,
de la el răscumpărându-şi sângele părintelui:
pe-aur şi brocarturi scumpe, giuvaeruri şi comori.
Cel trimis îi spuse multe, şahinşahul l-ascultă;
doar răspunsu-i o să deie cheia tainei de aici.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.