6.7 Fereidun.  Nașterea lui Manucehr - Firdousi

Pleacă-ţi tu acum urechea la-ntâmplarea ce-o meni
bolta cerului albastră,-n vreme după ce roti
nouă luni. Din Mahaferid mândră, plină de virtuţi,
se născu un fiu ce-i vrednic tron să ia şi diadem.
Cum din sânul drăgăstoasei sale mume se născu,
drept la şahinşah îl duse. Cine-l duse glăsui :
„O, stăpânitor al lumii, veseleşte-ţi inima
şi pe-acest Iradj priveşte-l !" Buzele lui Fereidun
se umplură de plăcere, şi-ai fi zis chiar că Iradj
s-a născut a doua oară; prinse-acest măreţ copil
între braţe şi spre Ceruri el o rugă înălţă :
„Deie Domnul sfânt vederea să-mi recapăt, şi să pot
să cuprind într-o privire chipu-acestui nou-născut !"
Şi de-ndată ce-l rugase, Domnul ruga-i împlini,
şi-i dădu în ochi vederea. Şahul cum din nou văzu
lumea plină de lumină, ochii zvârli spre prunc.
Zise: „Binecuvintată fie ziua cea de azi,
sfâşiată să le fie inima la cei vrăjmaşi !"
Porunci să i se-aducă vin din cel scânteietor
în pocale-nestemate, şi pe-acest copil deschis
la obraji precum o roză, îl numi el Manucehr,
şi rosti aceste vorbe: „Ramul vrednic de-a avea
mamă fără de prihană şi-un părinte ne-ntinat —
a legat, şi-aceasta-i rodul !" Pruncu-n braţe şi-l săltă
însă cu atîta grijă, că nici vîntul nu-ndrăzni
peste creştet să-i adie. Talpa sclavei ce-l purtă,
pulberea nicicînd n-atinse; merse doar pe negru mosc
miresmând, umbrindu-şi fruntea sub umbrelă de brocart.
Şi-astfel anii vremuiră pe deasupra lui în zbor,
urziră blânde zodii numai raze de noroc.
Şahinşahul îl deprinse din pruncie cu virtuţi
ce i-or fi de trebuinţă, lumea spre-a ocârmui.
Inima recăpătându-şi şi vederea, Fereidun
din nou lumea o umpluse cu un nume preamărit.
Fereidun, un tron de aur, dărui lui Manucehr,
buzduganul greu, coroana şahilor de peruzea,
cheia la haznă ticsită de-aur, giuvaerării,
şi colan şi diademă, cingătoare şi un ţarc
tapisat tot cu brocarturi colorate-mprejmuind
corturile lui cusute-n piei de leoparzi pestriţi.
Cai arabi cu frâu de aur, spade de prin Hindustan
care stau în teacă de-aur, platoşe şi chivăre,
zale din Bizanţ ce-n copcii se pot lesne descheia;
apoi arcuri albe, tolbe cu săgeţi din lemn de plop,
scuturi din Kitai şi suliţi de-azvîrlit în bătălii;
toate-acestea-s o comoară adunată cu mult sârg
şi cu chinuri nesfârşite, vrednică de Manucehr,
care inima-i umpluse c-o iubire de nespus.
Apoi dând porunci ca toate căpeteniile de oşti
şi mai-mari din ţinuturi să se-adune lîngă el,
se-adunară toţi cu inimi de mânie clocotind.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.