4.1 IV Geamșid - Firdousi

(șăhia lui a durat șapte sute de ani)

Zise: „Port pe trup podoaba focului Dumnezeiesc,
şah sunt şi mubed ; opri-voi răii să mai facă rău,
duhuri bune îndruma-voi spre cereştile lumini".
Mai întâi cu arme lucii de război - - se-nvrednici,
calea deschizând spre lauri celor ce vor fi viteji.
Cu putere-mpărătească fierul tare-l înmuie
făurându-şi pentru oaste: coifuri, suliti, platoşe,
zale dese şi pieptare pentru mândrii telegari.
Toate-acestea doar prin duhu-i de lumină le sfârşi;
în cincizeci de ani işi strânse o comoară de-arme noi.
Alți cincizeci de ani gândit-au cum veşminte se-ntocmesc,
bine trupul să-nveşmânte la serbări şi bătălii.
Pânză el ţesu, mătasă, şi postav, şi scump brocart:
in şi borangic, şi lână, şi-asprul castorului păr;
şi-i deprinse şi pe oameni cum se toarce fir pe fus,
cum se trece firu-n natră, şi când stofa s-a ţesut,
îi deprinse cum se spală, taie, coase un veşmânt.
După săvârşirea-acestor, un alt lucru începu;
prin el lumea fericind-o, însuşi el se ferici.
Strânse, după meşteşuguri, din meleaguri cei supuşi,
şi-astfel petrecându-şi vremea, s-au mai scurs cincizeci de ani.
Cea dintâi e casta celor ce-i numim Amusian:
ei sînt hărăziţi să facă slujbe pentru Cel-de-Sus.
Şahu-i smulse din mulţime, hotărându-le pe munţi
loc spre a-l sluji pre Domnul, şi-n credinţă mistuiţi,
să se-afunde-n cugetare-n faţa Celui luminos ...
De-altă parte este casta ce-o numim Nisarian:
sunt vitejii care luptă bărbătoşi ca nişte lei,
care strălucesc în fruntea oştilor de pe meleag,
care tronului stau strajă, care ţin deapururi verzi
laurii de vitejie . Casta-a treia s-a numit
Nasudi: ei, plecăciune nimănuia nu-i aduc;
ară, seamănă, strâng boabe, se hrănesc din truda lor
fără crâcnet. Nimănuia nu-s robiţi, au straiul rupt,
dar nicicînd nu le răsună vreo sudalmă în urechi.
Slobozi sunt şi plugăritul numai lor li-l datorăm;
n-au duşmani, nici hărţuială Zice liberu-nţelept:
„Lenea-i face robi pe-aceia care slobozi ar zburda".
Cea de-a patra castă este-a celor Ahnukhitşi numiţi,
care-s dornici de cîştiguri şi lipsiţi sunt de obraz,
sunt dibaci în meşteşuguri, dar sunt roşi mereu de griji.
Ani cincizeci trecură încă-n vremea cărora Geamşid
tuturora binefaceri le făcu şi din belşug.
Hotărî la fiecare locul bine-meritat,
calea arătând să-şi ştie fiecare cinul său
şi ce-i mai presus de dinşii şi ce este mai prejos.


Altă vreme scormonit-au printre pietre spre-a găsi
pe acelea nestemate, şi iscoditorul şah
le invăpăie sclipirea; el răpi tot ce-i de preţ:
bulgări de rubin şi aur şi argint şi chihlimbar.
El, din vatra lor de piatră, le desprinse doar prin vrăji,
taina-acestor minerale s-o destăinuie la toţi.
Apoi născoci miresme bune la miros, precum:
dulcele balsam, şi camfor, şi neprihănitul mosc;
chilimbar, aloe, apă limpede de trandafiri.
Născoci tămăduirea, leacuri pentru orice boli,
cum să-ţi aperi sănătatea şi să-ţi vindeci rele răni.
Tot ce-a fost pe lume taină o destăinuie la toţi —
lumea n-a avut asemeni om ca el iscoditor !
Mai pe urmă,-n vas cu pânză, se porni pe mări în larg,
grabnic străbătând ostroave și meleag după meleag.
Și-astfel se-mpliniră anii numărând încă cincizeci,
nici un merit dinlăuntru nu-i rămase tăinuit.
După ce şi toate-aceste lucruri mari le-nfăptui,
singur în întreaga lume, doar pe sine se văzu;
după ce îi izbutiră toate câte-a izvodit,
încercă, de la-nălţime, să se nalţe mai presus.
Tron îşi făuri cu multe nestemate încrustat;
la poruncă-i, divi săltară tronul lui de la pământ
pînă-n bolta cea albastră. Şi stătu poruncitor,
cum stă cerului la mijloc Soarele pe la nămiezi !
Oamenii i-nconjurară tronu,-uimiţi de-atâta noroc,
şi pe cap îi presărară giuvaeruri din belşug,
şi numiră ziua-aceea Ziua-Nouă (Noo-Ruz):
ziua-n care-ncepe Anul Nou, în luna Farvardin,
când de trudă-şi uită trupul, uită şi de duşmănii.
Cei suspuşi cu voioşie pregătiră un ospăţ,
şi cerură vin în cupe, şi cerură cântăreţi;
şi această strălucită sărbătoare s-a păstrat
din vechime până astăzi amintindu-ni-l pe şah.
Astfel vremuiră anii, ani, trei sute, şi-n estimp
moartea încă printre oameni neştiută a rămas.


Lumea-ntreagă-i se supuse, şahu-n tron de şahi şezu,
dar deodată ochiul rece, ţeapăn, el şi-l aţinti
către tronu-Atotputerii, şi-n întreaga lume, el,
singur şi pe sine însuşi, doar pe sine se văzu;
el, ce pînă-atunci aduse laude lui Dumnezeu,
se-ngâmfă şi rupse lanţul şi se lepădă de Cer !
Strânse din împărăţie pe toţi marii capi-de-oşti,
şi le spuse la voroave celor vârstnici încă verzi:
mă recunosc Stăpânul lumii şi n-am alţi stăpâni;
doar din fruntea mea ştiinţa-i zămislită-n Univers,
şah asemeni mie tronul şahilor n-avu nicicând;
eu am pus orândă-n lume, şi pământul s-a schimbat
în tot ce se vede astăzi numai prin voinţa mea.
Mie-mi datoraţi şi hrană, mie,-odihnă, mie, somn;
mie-mi datoraţi veşminte, Şi plăceri şi bucurii.
Tronul şi împărăţia numai ale mele sunt
Cine va-ndrăzni să spună că-i alt şah precum sunt eu?
Numai eu, prin vrăji şi leacuri lumea am tămăduit,
încât molimă şi moarte nici un om n-a mai atins:
care dintre şahii lumii, şahi cât lumea va avea,
va putea s-alunge moartea, dacă şahul n-oi fi eu?
Cuget, eu v-am dat, şi minte; şi doar cei ce negrul duh
către Ahriman şi-nclină, închinare nu-mi aduc.
Şi cum ştiţi că toate-acestea numai eu vi le-am făcut,
recunoaşteţi toţi în mine pe al lumii Ziditor!"
Toţi mubezii îşi plecară capetele-n jos, tăcuţi,
nimeni n-a ştiut dintr-înşii să îngaime un răspuns.
Cum rosti aceste vorbe, harul Domnului s-a rupt
de pe creştetu-i, şi-ndată omenirea s-a-nvrăjbit.
De la poarta-mpărătească faţa toţi şi-au înturnat,
nimeni dintre căpetenii lîngă tron n-a mai rămas,
şi-oştile-au ţinut departe douăzeci şi trei de ani.
Cugetul, când nu-şi apleacă fruntea-n faţa Domnului,
îşi atrage-asupra-şi focul nimicindu-se pe loc.
Bine zice inţeleptul: „Chiar fiind tu impărat,
te smereşte către Domnul; cine nu-l va preamări,
din orice ungher l-adastă doar ai groazei lui fiori".
Ziua se schimbă în noapte pentru ochii lui Geamşid,
şi puterea-i ce o lume luminase, s-a fost stins;
sânge-i lăcrimară ochii, sânge şuvoind pe piept;
Domnului cerşi iertare: mila-i însă-l părăsi
şi-l robi pe dinlăuntru groaza celui ce-a ucis.

Notă explicativă :

Farvardin, în persană, luna martie.
Ahriman, geniul răului, opusul lui Ahuramazda (Ormuz), geniu binelui, din dualismul religiei lui Zoroastru.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

@aurel auras

Am efectuat modificarea indicata.

Cu stima,
admin
miercuri, 13 aprilie 2016



Rog, adm. să corecteze traducătorul, e vorba de George Dan, la cronica Șahilor, mulțumesc !
ALapis
miercuri, 13 aprilie 2016