Încăierare - Federico Garcia Lorca

traducere de Teodor Balş


La mijlocul râpei
cuţitele de Albacete,
frumoase de sânge vrăjmaş,
ca peştii lucesc. O lumină
dură, de carte de joc,
taie în verdele şters
cai furioşi şi conture
dure, de călăreţi.
În cupa unui măslin
plâng două bătrâne femei..
Taurul încăierării
se-nalţă peste pereţi.
Îngeri negri duceau
năframe şi apă de nea.
Îngeri cu aripe mari din
cuţite de Albacete.
Antonio Juan din Montilla
mort se prăvale la vale,
plin îi e trupul de crini
şi-n tâmple o rodie are.
Cruce de foc călăreşte
acum, drumul morţii cel mare.
*
Garda civilă şi judele
vin prin livezi de măslini.
sângele lunecător
Geme, mut cântec de şarpe.

Domnilor guarzi, s-a-ntâmplat
un lucru obişnuit.
Patru romani şi cinci
cartagenezi au murit.

Seara înnebunită
de smochini şi vaier fierbinte,
palidă cade pe coapsele
călăreţilor, rănite.
Zburau în vântul de-apus
îngeri negri, solemn.
Îngeri cu pletele lungi
şi inimi de untdelemn.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.