Baladă somnambulă - Federico Garcia Lorca

traducere de Teodor Balş

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt. Şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării
şi calul în munte, sus.
Ea cu umbra-n cingătoare
în balconul tău visează,
părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.
Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Pe sub luna mea ţigancă
lucrurile stau privind-o
şi ea nu le poate vede.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde.
Stele mari de promoroacă
vin cu peştele de umbră
ce deschide drum luminii.
Vântu-l freacă cu aspreala
ramurilor lor, smochinii
şi, motan viclean, zbârleşte
muntele agave acre.
Cine va veni? Pe unde?
Stană, în balcon rămasă
trupul verde, părul verde,
marea-amară ea visează.
Prietene, eu vreau să schimb
calul meu pa casa sa,
frâu-l dărui pe oglindă
şi cuţitul pe manta.
Din păşunile din Cabra
sângerând, acuma vin.
Tinere, dacă-aş putea
acest târg l-aş încheia.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Vreau, prietene, să mor
omeneşte-n pat la mine.
De oţel, ar fi mai bine,
cu cearşafuri de olandă.
Nu vezi rana despicată
de la piept la beregată ?
trei sute de roze negre
pe pieptaru-ţi alb dau floare.
Sângele ţi se prelinge
iscodind spre cingătoare.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Lasă-mă să urc încalte
la balcoanele înalte,
lasă-mă să urc, mă lasă
pân’ la verzile balcoane.
La balcoanele de lună
unde apa-adânc răsună.
*
Şi cei doi se suie-acum
la înaltele balcoane.
Lăsând urmă şi de sânge
şi de lacrime pe drum.
Lampioanele de tablă
peste case tremurau.
O mie de tamburine
de cristal zorii răneau.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
verde vânt şi ramuri verzi.
Prietenii-amândoi suiră.
Vântul le lăsa în gură
gust de mentă şi de fiere,
şi un gust de busuioc.
Spune-mi und-i, frăţioare,
fata-ţi tristă, în ce loc?
Câte dăţi te-a aşteptat !
Câte dăţi te-o aştepta
părul negru, chipul proaspăt,
în balconul verde, oaspăt !

peste ochiul de fântână
mi se legăna ţiganca.
Părul verde, verde faţa,
cu ochi de argint, ca gheaţa.
Peste apă ea atârnă
de un ţurţure de lună.
Noaptea se făcu intimă
ca o piaţă mică, mică.
Gărzile civile bete
poarta o izbeau cu sete.

Verde, cât de drag mi-eşti, verde,
Verde vânt şi ramuri verzi.
Barca peste valul mării.
Şi calul în munte, sus.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.