Eu am pe Domnul, ca Cetate!

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

duminică, 21 februarie 2016

Eu am pe Domnul, ca Cetate!

Eu am pe Domnul, ca Cetate!
În viaţa-mi sfântă de creştin
Pe-acest pământ ca peregrin;
În El mă-ncred, şi zi şi noapte
În mâna Lui, Îi predau toate,
Ca El să-mi dea pace şi-alin!

Când frământat sunt şi trudit
Şi trec prin multe strâmtorări
Şi-s complexat de-mprejurări,
Alerg spre Domnul meu iubit
Cel mai bun loc de-adăpostit,
În orice vremuri de-ncercări.

Eu am pe Domnul, ca Cetate!
Şi-n El scăparea mea găsesc
Când oamenii mă prigonesc
Şi mă-nconjoară pe la spate...
Când urmăresc a mele fapte,
În Domnul Sfânt mă regăsesc!

Căci El îmi e Stânca cea tare,
Mereu loc sigur cum mi-a fost;
Şi tot prin El, eu am un rost -
Ce mi l-a dat prin harul mare,
În Jertfa-I scumpă, salvatoare,
Fiind Scut puternic şi-Adăpost!

Flavius Laurian Duverna


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.