Emilia Amariei - creaţii proprii

Emilia Amariei.......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Ana

    Ana
    Emilia Amariei (prietenei mele, Ana Todoran)

    Ana e pace

  • Jertfă necurmată

    Prea nefireşti îmi par uneori toate lucrurile
    şeile au căzut de pe caii ce alergau pe urmele tale
    te sprijineai cu tâmpla de sufletul meu
    în timp ce depărtarea-mi scobea caverne în oase

  • Eliberați sau condamnați

    adevărata libertate vine cântând
    ca o pasăre fără nume care
    taie cerul cu linii aurii
    deschizând porțile veșniciei

  • Com-poezie

    Com-poezie

    S-au deschis noi fabrici de com-poturi
    utilate corespunzător cu mașini

  • Crăciunul mă doare

    Crăciunul mă doare și nu-i ca odată
    Mă ninge pe suflet cu stele și nori
    Cărări viscolite, nămeți prin ogradă,
    Și-un strop colind străbătându-mi prin pori.

  • Un bătrân

    Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
    Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
    Ține strâns de țolul aspru - cu vreo două legături
    Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

  • Numai iarna

    Numai iarna știe
    să îmbrățișeze în cristale albe,
    până când tot cerul coboară
    pe pământ,

  • El, un pahar cu lapte ceru și-apoi muri

    Te plânge România când nu mai ești, bădie
    Și numai versu-ți dulce străbate pân la noi,
    Mă-întreb, cum era oare, de ar fi fost să fie
    Luceafărul măiastru, contemporan cu noi?

  • Și mi-a rămas din toate, azi, numai rugăciunea

    Vai, putrezește nucul, e plin de scorburi trunchiul
    Și nimenea nu știe din care vremuri vine.
    Era bătrân când tata, la umbra lui, cu mine
    Stătea în miez de vară și își pleca genunchiul

  • Ajută-mă, Doamne

    Ajută-mă, Doamne, să îmi plâng lacrimile
    dar să mă pot întoarce în bucurie
    să-mi gust deplin amarul
    ca să-mi știu îndulci inima