mă privesc din exterior
aşa ca pe dinăuntru
ca într-o lume-oglindă concavă ah
de nu m-aş recunoaşte doamne
de nu m-aş mai supune înnegrit
şi atât de anevoios
comandă unui trup
îngropat în sânge
câte nu vrea
fiinţa asta adâncă dar
nu
avem credinţe şi
încă mai secerăm grâul
cu mâinile goale cu
unghiiile întărite ca
nişte elitre ce acoperă
burta rotundă a insectelor
de plumb
mi-aş putea umezi
numele cu petale
din boabe de ger decupate
dorinţă m-aş numi şi
m-aş ascunde
în mâinile filiforme ale
pescarului de umbre
ca un înger cu derma gelatinoasă
m-aş retrage înflorind livezile
cu vişini aş lua cu mine copiii
peste nourii croşetaţi din sârme
şi ne-am petrece
într-un ultim strigăt
-oraş al luminilor mele-oraş
ţâşnit din umerii de ceaţă
ai zidului palid
piatră peste piatră
m-aş aşeza şi m-aş
re)clădi
vezi mai multe poezii de: dorina neculce
Distribuie pe: