Dor de libertate

Autor:Felix


Adăugat de: Felix

luni, 31 august 2015

„Veți cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

Nechează liber veacul răzvrătit
Într-un galop nebun, mâncând pământul,
În goana lui părând de neoprit,
Cum neoprit îi bate-n coamă vântul.

Un vis ca şi istoria de vechi
L-a-naripat pe om până-n călcâie,
Cu aripile noi, perechi, perechi,
Smulgându-şi de pe umeri grele frâie.

Dorind să-şi scape viaţa de zălog,
De frâu, de jug, de lanţuri, de robie,
A tot sorbit al libertăţii drog
Păşind încet, încet spre…anarhie!

Iar azi, confuz, nu poate hotărî
Spre perspectiva care se deschide:
E rodul libertăţii “a urî”?
Sau dreptul omului de a ucide?

Continuând să soarbă cu nesaţ
Din cupa care încă-l mai încântă,
Cu falsa libertate braţ la braţ
Omul se ia cu Dumnezeu la trântă.

Ce-i libertatea într-un veac nebun
Ce-şi poartă ca o haină răzvrătirea?
Şi încotro se-ndreaptă-acest taifun
Ce dezrădăcinează omenirea?

Mi-e dor de libertatea în Cristos
Născută-n adevăruri absolute,
De zborul ei curat şi luminos,
Mi-e dor de libertatea ca virtute.

Şi pentru oameni de pe-ntregul glob
Ce ştiu că-n adevăr e libertate,
Cer libertatea sfântă de-a fi rob
Şi, în Cristos, cu gânduri cenzurate.

Simion Felix Marțian


vezi mai multe poezii de: Felix


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Întâlnirea cu tine e tot timpul plăcută. Felicitări!
bragagiu
marţi, 01 septembrie 2015



Frumoase versuri ai adăugat acestui site,unde poezia este la ea acasă.
iuli.a
marţi, 01 septembrie 2015



"Mi-e dor de libertatea în Cristos
Născută-n adevăruri absolute"
..inaltator vers!
In adevar,nu stii si nu ai ce comenta la aceasta poezie..dar multumesc Domnului pentru ea..si pentru ceea ce ea,trezeste in inimile oamenilor..
Domnul sa va binecuvinteze,fr Felix!
cu aleasa pretuire,
danab
marţi, 01 septembrie 2015



Sunt atât de copleșită de trăirea ei, încât nu știu să comentez la această poezie. .. Mulțumesc pentru ce a trezit în mine.
mirimirela
marţi, 01 septembrie 2015



foarte frumos!versuri pe care nu trebuie sa le intelegi absolut deloc; versuri pe care LE SIMTI..
Mari
marţi, 01 septembrie 2015



Chiar o lectura demna de toata lauda.

Felicitari
mihai
luni, 31 august 2015



Exact ca mesajele anterioare: superb!!!
darius
luni, 31 august 2015



Cata lumina ati adus pe site... Si nu numai cu aceasta postare...

Toata stima!
mirela
luni, 31 august 2015



frumoasa..asa cum de fapt ne-ati obisnuit...
Domnul fie Laudat si El sa va binecuvinteze!
danab
luni, 31 august 2015



Am intrat in cont de pe mobil numai ca sa postez acest comentariu, fiindcă n-am putut sa rezist până ajung la un calculator! Este una din cele mai frumoase poezii pe care le-am citit, sunt convins ca nu întâmplător ai postat-o acum si vreau sa-ti destainuiesc ca mi-a mers la radacina sufletului! Îți mulțumesc din inimă!
andreionthepoetry
luni, 31 august 2015



Superba!
gabriela
luni, 31 august 2015



înălțătoare !
Badea.Mihai
luni, 31 august 2015



Nu am timp dar as lasa cate un comentariu la fiecare din poemele dumneavoastra, bineinteles de pretuire. Mult succes
alice
luni, 31 august 2015



Foarte frumoasa poezie! Fii binecuvantat !
M Horlaci
luni, 31 august 2015