Divina Tragedie - Cântul X

luni, 14 decembrie 2015

Cine m-a pus să mă aburc pe munte,
În noaptea asta rece şi bizară,
Cu zeci de ochi codoşi ce dau să-nfrunte

Pe cel ce-n van se zbate, fără ţară?...
Exfoliată, prinsă-n conjunctură,
Gândirea mea zvâcnea incendiară.

Ce "Zei", constrânşi de vreo „nomenclatură”,
Tocmiţi au fost să-mi ordoneze soarta,
Şi borş făcând din ea şi tocătură?

Visasem Troia şi visasem Sparta,
Fără să văd, de fapt, „Fata Morgană”
Ce m-atrăgea de când trecusem poarta.

Urcând, mereu mai sus, - prins în capcană -
Cu fiecare pas, mai volatilă
Mi se părea misiunea cleptomană.

Pornit, dintr-un îndemn, după „feştilă”,
Mă răsuceam pe cercuri nesfârşite,
Cu o candoare parcă infantilă,

Când drept în faţă, vrând să resuscite
Ce-a mai rămas din forţele-mi pedestre,
Ca după ploi, (n-am spus şi...ilicite,)

Palate răsăreau pe căi alpestre,
Cu eleganţă reverenţioasă.
-„Hai, spune, vezi şi tu ce văd, Maestre?”

El, mie, cu o voce cioturoasă:
-„De când te-ai dat cu drumul la podişcă
Nu poate nimeni să-şi ridice casă

De teama ta. Plezneşti în tot ce mişcă! ”.
Şi pişicher, nevrând să se ogoaie:
„De te-nhămai şi tu, cu ei, la brişcă,

Găseai să dai pe un cârnat o oaie,
Cârnatul, pe o mână de verdeaţă,
Verdeaţa pe-un palat. (Nu pe căsoaie!)

Şi-un râs necontrolat, de precupeaţă
Abia întoarsă de la parastas,
Porni să salte peste fortăreaţă,

Ca un răspuns la vorba-mi de pripas.
-„N-ai auzit, amice, cum se vede,
Ce-nseamnă să te-nvârţi la CARITAS !”

„E ca o pestă care se succede
La intervale, inerent, egale,
Cu sunet imbatabil de monede

Lansate-n Piramide verticale,
(Făcute cin’le urcă să rămână
În fundul gol şi fără de parale).”

-„Şi... totul începând de la o stână?”
Din nou un râs se prăvăli, retoric,
Stârnind furtuni prin marea de ţărână.

-„Pe ce tărâm de vis fantasmagoric,
Îţi târâi fără de folos nădragii,
Lipsit complet de simţul metaforic?”

„N-ai auzit cum se-ntruniră Magii
La Fondul Nominal de Investiţii,
Mânaţi de-un Vânt pornit pe naufragii,

Ce-a-mbrobodit mulțimea-n superstiții?
De te-nrolai şi tu la CREDIT-BANG,
(Un hocus-pocus pus pe dispariţii

De-atâţi analfabeţi ajunşi în rang,)
Nu-mi pomeneai de stâne-mpăducheate
Când îţi vorbeam de-un agrement de gang!”

Ca inculpat, în ambiguitate,
Mă chinuiam să prind ce mi se spune,
Cu-atât aplomb şi excentricitate.

Dus, pe meridiane, de-o viziune,
(C-un cerc mai sus consolidat pe scară,)
Credeam că traversez printr-o minune,

Mistic indusă şi misionară.
Şi, poate, avansat, pe negândite,
Din Jocul ăsta să mă văd afară...

Toate păreau gândit-înlănţuite;
Mirat, vedeam mărşăluind coloane,
Către „un nu ştiu unde”, îmbulzite...

Un maraton? O cursă-ntre „ţurcane”?
O defilare care se răsfiră
La dangătul produs de megafoane?

Simţind cum gândurile-mi se lungiră,
În alterare hipertrofiată,
Maestrul le opri, unde porniră:

-„Din nou ţi-e mintea greu îmburniţată;
Nu încerca să ştii de ce se-aleargă
Pe-o cale încă nedeterminată!”

Din stânga, unduind precum o vargă,
Coloana celor fără rost în viaţă
(Bătrâni ajunşi să fie duşi pe targă

Nepricepând de ce pai se agaţă)
Spre Parlament zorea, în disperare,
Orbecăind precum măgaru-n ceaţă.

Pe altă parte, cei în sărbătoare,
Pe-un BANCOFLEX delapidat, cu pile,
(De nerecuperat prin dislocare,)

Cereau şi în Senat drepturi fertile.
-„De ce ne-amestecăm în treaba asta?!”
-„Să punem mâna pe Palat, copile!

De câte ori să-ţi spun că "dreapta"-i casta
Cu-acces direct la poarta principală?!
Locotenente, vrei să treci năpasta?

Dă-te cu ei şi uită de răscoală!
Intră în rânduri - nu eşti oarecine -
Şi n-ai să te întorci cu mâna goală!...

Şi am ales. Calea era în mine!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: