Divina Tragedie - Cântul I *

Autor:Adrian Erbiceanu


Adăugat de: Adrian Erbiceanu

sâmbătă, 05 decembrie 2015

E-o noapte ca şi altele. Sau, poate,
Grav, speriat de glas de cucuvele,
Cercam, în van, s-o dau pe jumătate,

Spre relaxarea gândurilor mele,
Când mintea mea, prin ea desferecată,
A constatat că noaptea n-are stele…

De-aşa întunecime-vinovată,
Cu ochi codoşi şi gata să împungă,
Inima s-a oprit defibrilată.

Dar până unde poate să ajungă
Acest izvor de pură nebunie,
În noaptea care se vădea prelungă?

Păream o-ntruchipare de stafie,
O umbră, ca un cerber care latră,
Într-un acces de aerofobie.

Abia atunci dublura-mi idolatră,
Epuizată de alergătură,
Căzu, împiedicându-se de-o piatră.

Târziu, când, revenit din căzătură,
Ne-ncrezător îmi pipăiam “divanul”,
De spaimă mi-am pus mâinile pe gură:

Ce-aduce clipa nu aduce anu’!
În faţa mea, ca revenit din vise,
Stătea înţepenit G.Topîrceanu.

Citind îngălbenite manuscrise,
Într-un delir de mută admirare,
I-am fost căzut în braţele-i deschise.

(Majestic, gestul de coabitare
M-a-ncredinţat, sub negura adâncă,
O poliţă că am de-asigurare.

La urma-urmei, adormit pe-o stâncă,
El l-a urmat pe Dante Alighieri
Pe drumul ce-l mai ţine-acolo, încă.)

Surprins de mizele asocierii,
– Şi-nchis în gândurile ei meschine –
Nedumerit şi-n spasmele durerii,

Machiavelic s-a uitat la mine:
-“Ce Iele ţi-au sortit să vii încoace,
Şi cine te-a trimis la mine? Cine?”

Plăpând – ca puiul proaspăt din găoace,
Care se-ncurcă încă pe picioare –
Făcui ce fac atâtea dobitoace,

Când noaptea sunt pierdute pe cărare.
Surprins, atuncea realiză Maestru’
Că sunt şi eu o “umbră” gânditoare

Şi c-am ajuns până la el pedestru.
Înţelegând că n-am făcut-o-n glumă,
De pe tăcere ridică sechestru’ :

-“După cum văd, străine, eşti din humă !
De ce te-nvârţi prin noapte, cum fac furii,
Când, între ei, de foame, se sugrumă?”

-“Maestre-am zis, surprins, din colţul gurii –
Aceste locuri nu-mi sunt cunoscute
Şi nu-s pornit pe semeni să-i înfurii;

Dar nu găsesc pe nimeni să m-ajute
Să ies din nesfârşitul întuneric,
Lumina iarăşi faţa să-mi sărute…”

Străfulgerat am fost de-un râs homeric:
-“Pe unde mi te crezi că eşti băiete,
De te învârţi prin spaţiul ezoteric?

Ai scris şi tu vreo două-trei versete
Şi crezi, deja, că poţi vedea “Lumina”,
Când tot ce-ţi stă în faţă-i un perete?”

Nepricepând de unde-mi scoate vina,
Descumpănit, alunecai pe spate,
Că-n pieptul meu se cuibărea anghina.

Imperceptibil, gânduri vinovate
M-au cotropit. O forţă ireală
M-a rupt din mine şi din realitate;

Departe, ca o mână virtuală,
Trasându-mi calea mea ispăşitoare,
O creastă se-nălţa spiroidală,

Ca într-un joc ascuns, de ursitoare:
Doar eu şi muntele ce-mi sta în faţă –
Poveste, nicidecum întâmplătoare.

“Stăruitor cum sunt, e-o flecuşteaţă,”
Mi-am zis, cu mâna strâns ţinând de rampă –
”Ajung acolo până dimineaţă!”…

Sus pe-nălţime pendula o lampă…
Iar eu, pornit cu forţe înnoite,
De bucurie n-am avut o crampă!

Entuziast şi-atras ca de ispite
Pornii să mă îndrept către coline,
Urmat, bizar, de vorbe tâlcuite:

-“Pe cine vrei să păcăleşti? Pe cine?
Câinii trezind, cum baţi din poartă-n poartă,
Cum vei scăpa de haita lor, străine?

Eu către el : -“Mi-e judecata dreaptă.
La ce-aş putea râvni în miez de noapte?”.
El mie: -“N-ai habar de ce te-aşteaptă!

Nu-i ăsta drum de miere şi de lapte!
Stârneşti, fără să vrei, o odisee,
De te porneşti, grăbit, spre miazănoapte,

Când noaptea-nvălurită nu se-ncheie”.
I-am râs în faţă, ca de-o glumă bună,
Pornind-o, manifest. Ca pe-o alee.

-“Nu-ţi pune viaţa pentr-un vis, arvună,
Tot ce ajunge, sus-acolo, moare!”
Atâta a mai apucat să spună

Şi drumul îmi fugea pe sub picioare...


* Începând de astăzi intenționez să postez, pe capitole, volumul satirico-social "Divina Tragedie". Volumul a apărut, inițial, în revista Transilvania. În toamna anului 2004 a fost publicat de către Editura Tribuna din Sibiu. Pentru a vă face o idee generală des-pre ce urmează, îmi iau permisiunea de a prezenta, într-o versiune puțin prescurtată, viziunea domnului prof. univ. dr. Dan Popescu, așa cum a fost publicată în Revista
Transilvania, în perioada pregătirii volumului pentru tipar:

"...Autorul, Adrian Erbiceanu, ne face părtaşi şi martori la o mini-replică modernă şi actuală a unei celebre creaţii danteşti - "Divina Comedie". Poetul ancorat în alt spaţiu istoric, cu o altă atitudine, având valenţe civico-literare, doreşte să ne convingă, că oferă un registru poetic aparent facil şi totuşi distinct, încărcat de formula intimităţii poetice. "Divina Tragedie" este un periplu dintr-o epocă apusă, spre o epocă revolută, dar plină de sechelele tovărăşiei politice. Mai mult, suntem puşi în faţa unui rechizitoriu cu formule estetice. Erbiceanu nu uită în jocul poetic să presare judecăţi cu valabilitate universală.
Părăsind cetatea-i de fildeş, poetul se încumetă să coboare în vâltoarea vieţii. Parti-zanatul politic şi filosofic este regăsit aidoma creaţiei lui Dante, a lui Hugo şi Tolstoi şi nu în ultimă instanţă creaţiei eminesciene.
Erbiceanu ne poartă în somptuoase habitaturi istorice, transpunându-se în diferite ipostaze, de multe ori comune şi nouă, alternând, când pătimaş, când indiferent şi rece, când om, când în haina luceafărului. Cert este un lucru: creaţia lui, derulată în cele XIII capitole, ne întăreşte convingerea că suntem practicanţii expresiei libertăţii.
Personalităţi cunoscute politicii şi istoriei noastre sunt zugrăvite de cronicarul-poet, oferindu-ne o litografie a comportamentului uman.
Versurile, uneori prozaice, au virtuţi plastice, fiind adevărate spaţii scenografice care îşi aşteaptă actorii.
Fonetismul versificatorului poartă aceeaşi amprentă dinamică.
Perechea poetului "Divinei Tragedii" se doreşte a fi un vizionar. Poetul nu ezită să folosească în versificaţie tente burleşti, tonul popular sau cel elevat, cum nu ezită să pigmenteze creaţia cu geologicul cuvintelor.
În tot acest peisaj transcendental Erbiceanu foloseşte temele şi pentru o radiografie a moralităţii societăţii. Simbolurile dau eterogenitate volumului "Divina Tragedie", dar şi o factură parnasiană savantă. Astfel, "Divina Tragedie" devine tragedia cotidiană."

D. Popescu
(Revista Transilvania, I/2004)

Pentru primul capitol las deschisă posibilitatea de postare a comentariilor. Dacă considerați că ideea este interesantă, voi continua afișarea celorlalte 12 capitole; dacă, nu, mă voi opri aici.
Cu stimă,
Adrian Erbiceanu


vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Adina,

Deosebirile, după cum bine se înțelege, sunt inerente. Asemănările - doar pe ici, pe colo! Finalul? Suntem abia la început. Să avem "puțintică răbdare"!

Cu stimă,
Adrian Erbiceanu
Adrian Erbiceanu (autor)
duminică, 06 decembrie 2015



Da, o poezie foarte frumoasa careia ii astept continuarea.

Felicitari
maria
duminică, 06 decembrie 2015



Eu astept cu nerabdare urmatoarele capitole. Sunt nerabdatoare sa vad asemanarile cu Divina Comedie ...si deosebirile . Asemanatoare este constructia, si anume, tertina ! Si nu numai .
Sunt curioasa sa vad pe cine vizitam ...:) Abia astept sa vad cum sunt descrisi.
Finalul va fi trist , nu ?

Sincere felicitari si astept , astept ...
Cu stima !
Adina Speranta
duminică, 06 decembrie 2015