Dincolo de munţi

Autor:Dumitru Negrea


Adăugat de: dumneg

sâmbătă, 12 martie 2016

Ochii-mi nu-nţeleg ce văd
Şi stinsă-i pala lor culoare;
Trăiesc giganticul prăpăd
Umbrit mereu de ani, sub soare.

Deplină eră a întârzierii
Când totul sună a pustiu
Mi-apare-n faţă o himeră,
Visez sau dorm, nici nu mai ştiu…

Se contopeau stele în noi-
Şi munţi şi lacrimi deopotrivă;
Noi niciodată n-am fost doi,
Pluteam visând, dar în derivă.

Eu m-am întors demult acasă,
Fără pământ, aveam o coasă
Şi aşteptam un alt vechi tren,
Codrul şi luna, noi, un tren…
Refren banal şi refren tern,
Doar noi, un tren, un tren etern.


20 Septembrie 2000


vezi mai multe poezii de: dumneg


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poate ca mai multa grija la masura si ritm ar da adevarata valoare versurilor tale. Imi place mult jocul tern/tren din ultima strofa. Imi pare a fi deosebit de inteligent si suna foarte bine.
stomff
luni, 14 martie 2016