- Acasă
- Despre ispitele desacralizării artei
Dacă nici ȋn Anno Domini 2017, iepurele „Alba” nu va fi văzut prin saloanele marilor expoziţii de artă modernă şi contemporană internaţională atunci ȋnseamnă fie că adoratul iepure nu se simte prea bine, fie ca a trecut la cele veşnice. Ȋn care caz, ar fi o mare pierdere atât pentru arta postmodernă cât şi pentru ingineria genetică. „Alba” este, sau a fost, un iepure luminos cu nimb angelic precum sfinţii din icoanele bizantine. Iepuroaica, mama sa, s-a născut ȋn pampasul argentinian de unde a fost transportată de un artist pe calea aerului, peste curenţii turbulenţi de deasupra oceanului, ȋntr-o ţară europeană cu tehnologie avansată şi cu tradiţie culturală de mare prestigiu, la un laborator specializat ȋn ingineria genetică de „clonare”. Acolo ovula fertilizată a iepuroaicei a fost injectată cu proteină fluorescentă extrasă de la o meduză (“Aurelia aurita”), astfel ȋncât s-a creat ca prin minune opera de artă „Alba”, un iepure strălucitor, fosforescent, exponat venerat de artă vie. Dacă iepurelui „Alba” i s-ar fi „fixat” şi gena imortalităţii, cultura lumii s-ar fi pricopsit cu o capodoperă de artă de-a dreptul nemuritoare.
Aşadar ȋn anno Domini 2017, sub zorii noului început de eon luminos ȋn care am intrat, cultura aşa zis tradiţională, valoarea estetică, creativitatea artistică autentică, sunt depăşite, au rămas în umbra istoriei, sunt sub eclipsă axiologică, şi deci nu mai contează aşa de mult. Contează doar să fii diferit, excentric, eclectic, şocant. Arta îşi găseşte justificare doar dacă este anti-tradiţională, anti-creştină, chiar anti-modernă, fiindcă modernismul care s-a născut ȋn focul revoluţiilor intelectuale ateiste şi a fost legitimat cândva ca un răspuns al omului luminat şi înzestrat cu darurile raţiunii pure şi practice şi ale categoriilor imperative de judecată ȋndreptate împotriva tradiţiei mistice creştine, este acum ȋnsăşi la vârsta senectuţii culturale. La tinereţe şi mai ales la maturizare prin experienţa istorică şi propulsat de curenţii filozofici subterani ai iluminismului şi ai idealismului european, modernismul a căpătat statură şi vocaţie estetică aparte, stil, ethos consacrat. Şi fiindcă în procesul de continuitate culturală, cum era şi firesc, modernismul şi-a însuşit sau păstrat totuşi multe din vestigiile tradiţiei, trebuie de acum demolat, buldozat, pentru a face loc etosului postmodern, să se poată crea ceva nou, fie şi dacă astfel de noutate înseamnă blasfemie, dizarmonie, ironie, sarcasm, cinism, desacralizare, dezumanizare, iepure fluorescent viu. Postmodernismul a adus pe scena teatrului contemporan o grădină zoologică de idei excentrice, subiective, obscure, iraţionale, deabia scăpate din lada de zestre a Pandorei, a religiilor esoterice şi neopăgâne.
Trăim de fapt de mai multă vreme în era post-culturii moderne, în perioada abolirii şi a eliminarii transcendenţei estetice din mintea omului şi din creaţia artistică. După ce am abandonat religia, morala şi metafizica, s-a instaurat în lume tirania relativismului, a banalizării, nu numai în artă, imaginaţie şi fantezia artistica ci şi în stilurile de viaţă care au devenit din ce în ce mai non-tradiţionale şi anti-conservative. Suntem asaltaţi de consumatorismul compulsiv, de hedonism, de pofta de gratificare instantanee, de extazul ad-hoc, de kitsch eclectic. In piesa de teatru de pe scena lumii contemporane frumosul îşi pierde coroana sacră, blazonul transcedental, de prinţesă a virtuţilor şi a valorilor estetice şi morale, devenind o figurină decorativă oarecare cu fizionomie abstractă, fără aură, demitologizată. De când am intrat in zodia Eonului lui Aquarius unde totul stă sub semnul fluidităţii, al norilor tulburi dinainte de potop, legile morale, restricţiile cutumei, regulile de viaţa normală, înţelepciunea tradiţională, realitatea supranaturală, şi-au pierdut puterea de atracţie, forţa magnetică, bazele unificatoare ale culturii şi civilizaţiei, leaganul în care s-a născut, a crescut şi s-a format specia omenească, omul convenabil şi modest botezat de om „homo sapiens”, adică înţelept. Materiale „self-help”, „experienţe spirituale”, sunt peste tot, în toate mediile şi tradiţiile, dar sunt experienţe ale unei religii lumeşti, de orientare neopăgână, fără de credinţă spirituală şi har, fără adevăr revelat.
Dacă Dumnezeu este mort aşa cum ni se tot spune ȋn ultima sută de ani atunci şi omul este mort măcar că este viu ȋn carne şi oase, măcar că-i străluceşte mintea de inteligenţă şi mândrie faustică. Măcar că ridică ȋn afara sa babiloane şi bazaruri de obiecte, un univers virtual asemănător cu visul sau coşmarul. Fără duhul lui Dumnezeu ȋn om se stinge acea flacară divină, acel foc sacru care l-a ridicat pe om din ţărână şi dintre animale şi-i ȋnnobileaza fiinţa şi condiţia spirituală. Astfel că nu filozofia vieţii ȋntru adevăr, a vieţii celei noi ȋndumnezeite, a teleologiei şi soteriologiei, a transcendenţei, este ceea ce inspiră astăzi artistul ci tanatologia culturală, a decrepitudinii morale si a nihilismului religios, a apariţiei fiinţei hibride, „nanoantromorfice”, antiteologice, anticulturale. Drept urmare şi consecinţă suntem spectatorii unui crize axiologice, relativiste, a unui climat al creaţiei ȋn care nu mai sunt judecaţi de valoare morală ori estetică. Concomitent cu procesul de „dezumanizare a artei”, şi drept consecinţa a acesteia apare şi „cultul artificialităţii”, de manipulare comercială a gustului estetic. Se chiar spune că oricine a gustat din elixirurile şi sublimul estetic etern, transcedental, nu are ce să ofere artei, arta avându-şi lumea sa, universul său liber şi independent de orice exaltare şi extrapolare metafizică.
Se simte pe undeva nevoia de vraci versaţi cu veleităţi exoterice, capabili să înţeleagă despre ce este vorba în noile forme de exprimare şi reprezentare artistică, care să traducă şi să interpreteze limbajul perplex al atâtor creaţii artistice esoterice expuse ȋn muzeele lumii. Pentru mulţi iubitori de frumos s-au ridicat parcă punţile de comunicare şi de ȋnţelegere şi cu memoria culturală a tradiţiei ştearsă, sau estompată, nu mai pot intui structurile logice, pilonii de rezistenţă ai noului edificiu cultural. Din universul poetic al expoziţiilor de artă au rămas doar pereţii goi, abstracţi, non-sensul, improvizaţia. Pentru mulţi arta nu mai este un vis lucid, o reverie, cosmos creat de fabrica de idei şi de imagini a minţii pentru a face viaţa mai edulcorată şi mai sensibilă. Lipsa de interes pentru valoarea estetică ori morală intrinsecă a artei revelate ori inspirate, lasă loc liber substitutelor seculare şi hedonist-consumatoriste să invadeze spaţiul cultural, să ne umple golul sufletesc cu mai multa anxietate.
Numai că ȋnsăşi fenomenul descralizarii artei este rezultat şi reflecţie a desacralizării omului, a icoanei vii a lui Dumenzeu ȋn această lume. Dacă în secolul al 19-lea s-a proclamat moartea lui Dumnezeu, în secolul al 20-lea a urmat moartea ontologică, spirituală şi morală a omului. Şi drept consecinţă suntem acum martori şi spectatori ai procesului de dezumanizare a artei. Asistăm la procesul de secularizare, vulgarizare şi păgânizare a culturii, al comercializării excesive a artei având drept consecinţe deteriorarea valorii estetice şi slăbirea suflului spiritual al creaţiei artistice. Pierzându-şi vocaţia metafizică ori voit, aprioric, renunţându-se la substratul spiritual, sacru, la valoarea în sine, cultura modernă şi postmoderna şi-au asumat implicit riscul dezechilibrului, al debusolării şi alienarii atât ȋn ceea ce priveşte actul creator „per se” cât şi funcţia şi vocaţia axiologică, transcedentală. Spiritul estetic autentic s-a dovedit istoric potrivit şi compatibil cu spiritul moral şi religios. Sunt o prelungire axiologică ȋntru transcendent a valorilor acestora, sunt aura, coroana de spini de pe fruntea luminoasă, calmă, „aequo animo”, a sfinţilor şi contemplativilor, a creatorilor şi a iubitorilor de frumos.
Prinşi în capcana materială, iubitorii de cultură şi creatorii de frumos de pretutindeni au devenit astfel dependenţi de influenţa banului, a buzunarelor adânci, care controlează promovarea şi ierarhizarea valorilor. Increderea oarbă şi servilă a omului ȋn puterea banului transcende imperii, culturi, naţiuni, crezuri religioase şi orientări politice. Banul este singura valoare universal recunoscută de majoritatea oamenilor, şi cum arta, publicitatea şi promovarea artistului se fac ȋn cea mai mare masură cu bani, puterea banilor determină „ipso facto” şi valoarea artei şi poziţia profesională a artistului. Nu valoarea intrinsecă a artei contează în ultimă intanţă ci gustul ori lipsa de gust estetic a lui Maecenas, patronul absolut şi zeu al artelor, cel care are resurse financiare şi este dispus să plătească arta şi artistul. După revoluţia informaţională şi virtuală, s-a instaurat şi votul popular al vizualizării, dar numărul de „click”-uri nu reflectă neapărat şi nivelul de cultivare ori expertiză estetică al juriului sau al electoratului anonim.
Este drept că artistul este liber să creeze cum şi ce vrea, numai că arta autentică şi de valoare este ȋn mare măsură marginalizată, ignorată, ȋnăbuşită din faşă de valurile tulburi şi de aluviunile imaginaţiei celei mai excentrice şi abnormale, de toată producţia ȋn masă de non-valoare şi pseudo-artă răsplătite financiar şi ȋncununate cu laurii noii ordini culturale şi a corectitudinii politice. Se poate vedea pretutindeni că un alt duh, altul decât cel al tradiţiei culturale umaniste şi religioase, a venit să tulbure apele şi să deplaseze până la dezechilibru scara de valori. Ispiteşte şi bântuie peste tot demonul nihilismului şi al relativismului estetic şi moral.
Nu se ştie dacă este doar imaginară ori autentică „spovedania” marelui maestru al artei moderne Picasso. Ȋntr-un interviu, care trebuie spus că nu este autentificat, maestrul nu se consideră pe sine un artist ȋn ȋnţelesul clasic al cuvântului precum Giotto, Tiţian, Rembrandt şi Goya. Marele maestru ar fi „mărturisit” că ar fi pictat de multe ori doar să satisfacă gustul şi snobismul atâtor critici de artă şi al celor care l-au adulat şi idolizat ca pe un demiurg. Cu alte cuvinte ar fi creat ceea ce diletanţii sau aşa zişii experţi aşteptau de la el, maestru fiind conştient ca participă de fapt la o farsă artistică. Nu sunt în masură să judec sau să demonstrez veridicitatea sau autenticitatea mărturisirii marelui maestru. Adevărul este însă că lumea de astăzi este blagoslovită cu o producţie de artă aşa zis modernă şi abstractă, cu un amalgam de linii, forme şi pete pe perete, care pretind a exprima figurativ şi artistic aspiraţiile şi ȋntregul spectru al sensibilitaţii, logicii, raţionalitaţii şi a sacrului din fiinţa şi conştiinţa omenescă. Arta de acest gen a chiar reuşit să se impună ca o dogma artistică după care se apreciază noutatea şi valoarea artistică. Graţie acestei mode culturale care se poartă, tot ceea ce este profanator, blasfemiator, excentric şi chiar grotesc este legitimat ca autentic şi este venerat iconodul, demononolatru.
Concluzia la care au ajuns unele cercuri nu lipsite şi de interes comercial şi mercantil este că salvarea artei ar trebui să fie kitsch-ul. Chiar dacă nu aspiră ca marfa lor să fie recunoscută şi legitimată ca artă în sensul clasic, tradiţional al cuvântului, promotorii conceptiei „kitsch” propun ca arta de tip „kitsch” să fie recunoscută dacă nu după criterii estetice, axiologice, să fie respectată ca potenţial şi forţă culturală dominantă, expresie a libertăţii publicului de a determina şi controla prin interesul şi prin dispoziţia de a plăti ceea ce-i place. Kitsch-ul nu pretinde a fi slujitor devotat al adevărului religios, estetic, moral. Kitsch-ul se prezinta doar ca un obiect comercial, utilitar, propagandistic, pragmatic, apreciat şi căutat de public. Cu alte cuvinte, în condiţiile noii economii de piaţa, a globalizării, kitsch-ul este răspunsul comercial şi artistic potrivit, aşa cum era nu demult arta mercenar-politică a realismului socialist şi comunist.
Unii critici consideră arta şi cultura contemporană ca fiind un fenomen memetic, iar pe om ca pe un colportor al discursului şi al ideilor culturale şi artistice, idei la propagarea cărora omul participă conştient ori inconştient, de multe ori ȋmpotriva propriului interes. Procesul este asemănător celui prin care agenţii patogeni, parazitari, infestează un organism şi de aici trec mai departe la alte organisme. Rezistenţa organismelor scade, organismele se îmbolnăvesc şi mor unul câte unul, dar agenţii patogeni rămân, supravieţuiesc. Tot aşa şi cu multe din ideile, modelele şi modele artistice postmoderne care germinează la un moment dat ȋn imaginaţia lipsită de imunitate spirituală şi har divin a unora, proliferează trecând prin alte minţi şi suflete vulnerabile, slăbind mediul prin care trec, până când reuşesc să producă în lume o epidemie culturală.
Copyright Marin Mihalache © 2017
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfred de Musset
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carlos Drummond de Andrade
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dsida Jenő
Du Fu
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Heinrich Heine
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louise Gluck
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Talov
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Walt Whitman
Wang Wei
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yuri Kageyama
Cu cât altitudinea este mai mare, cu atât aerul este mai rece. Temperatura scade cu 2°C la fiecare 300m altitudine.
1955 -S-a născut artistul plastic Petru Vintilă.
1946 -S-a născut John Kane, vocalist australian (New World).
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
Distribuie: