Infernul   - cântul XXX - Dante Alighieri

CÂNTUL XXX

Cercul al optulea: Bolgia a zecea. Falsificatorii.
Pe vremea când Junona', fremătând
din pricina Semelei, pe tebani
se răzbună, şi nu-ntr-un singur rând,
înnebunit de dânsa, Ataman, văzându-şi soaţa cu copiii-n braţă, se repezi strigând cu gând viclean:
„Cu pui cu tot când mi-or ajunge-n faţă voi prinde-n laţ leoaica pe cărare", şi-apoi, uitând că le dăduse viaţă,
pe cel mai vârstnic îl cuprinse-n gheare, zdrobindu-l ca să-şi curme-n piept mânia, iar ea cu cel'lalt se-azvârli în mare;
şi când ursita zdruncină trufia troienilor adânc în piept sădită, încât Priam pieri cu-mpărăţia,
Hecuba2-nlăcrimată şi robită, văzându-şi moartă fata ei cea bună şi pe băiat zăcând pe mal, muncită
de mii de chinuri, se-apucă nebună să-şi plângă-urlând ursita şi norocul cum urlă câinii de pripas la lună.
Dar n-a fost furie3 să-şi reverse focul şi nici în fiare sau duşmani să-ncapă, nici la troieni, nici la tebani ca-n locul
156
pe unde stăm şi doi căzniţi în groapă văzui muşcând tot ce-apucau de-a rândul turbaţi ca porcii4 când din cocini scapă.
Unul sări şi-l încolţi flămândul
de ceafă pe Capocchiu şi osânza
i-o scărpina, pe mal5 în jos trăgându-l.
Iar aretinul6 tremurând ca frunza:
„E Gianni Schicchi7, -mi spuse, vârcolacul
ce ne despoaie maţele şi rânza".
„Dea Domnul, zis-am, ca nicicând gonacul să te-ncolţească-atare-n hăituire, dar cine-i cel'lalt înfrăţit cu dracul?"
„Acela-i duhul8 preaspurcatei Mirre ce pângărind iubirea-ncuviinţată, îşi făuri din propriu-i tată mire,
păcătuind într-alta preschimbată, aşa precum şi celălalt9 tâlhar, ce-aleargă-ntins, se preschimbă pe dată
în mortul Buoso ca să aibă-n dar pe cea mai mândră10 şi-ncercată iapă, cu şiretlic prostindu-l pe notar''."
Pierind apoi fugarii-ntr-o hârtoapă, sătul de ei şi cât i-am fost urmat, privii-mprejur să văd şi alţii-n groapă.
Şi-un duh12 văzui, ce de-ar fi fost scurtat din stinghii-n jos şi n-ar fi-avut picioare jurai că-i cobză cât era de-umflat.
Cumplitul beteşug ce-n mădulare strecoară-ncet umoare-nveninată13, de chipu-i supt14 iar pântecul căldare,
157
să stea-l făcea cu gura larg căscată ca ofticoşii-n setea lor fierbinte, c-o buză-n sus şi alta-n jos culcată.
„O, voi ce liberi, se rosti-n cuvinte, aţi scoborât la cei ce trag în ham15, şi nu ştiu cum, priviţi şi luaţi aminte
ce cazne rabdă meşterul Adam: în viaţă n-am dus lipsuri sau nevoi şi-acum că-s mort un strop de apă n-am.
Din Casentin pâraiele-n şuvoi16 ce-n Arno se revarsă rând pe rând şi-adună-n vaduri umbre reci şi moi,
mereu aceleaşi îmi revin în gând şi nu-n zadar, căci dorul lor m-aţine mai rău ca boala, când le-aud curgând.
Dreptatea cruntă-şi bate joc de mine vădindu-mi locu-n care-am fost viclean, ca să slobod şi mai vârtos suspine.
Romena17 zic, cetatea-n care bani bătut-am falşi18, strălucitori şi grei şi ars am fost pe rug de florentani.
Dar de-aş putea să-i văd pe câteşitrei19, pe Guido şi pe ceilalţi în mormânt, un puţ întreg aş da voios pe ei.
Dintr-înşii unu-a şi căzut20 înfrânt, pe câte alţii dau să se-nţeleagă; dar ce pot face-n halu-n care sunt?
De-ar fi să am măcar un strop de vlagă cât să străbat un veac de-a-lungu-o şchioapă de mult timp brâna-aş fi bătut-o întreagă
158
ca să-l găsesc cu ceilalţi morţi de-o teapă, deşi-n lungime unşpe leghi bag seamă şi-n lat jumate se afundă-n groapă.
Din cauza lor plătesc Gheenei vamă, căci ei m-au pus să bat florini de soi, c-o parte aur21 şi trei părţi aramă."
„Dar cine sunt, îl întrebai, cei doi de-a dreapta ta, ce aburi scot22 deodată, ca mâna udă când e iarna-n toi?"
Aci-i găsii, răspunse el; din gloată nicicând de-atunci n-au mai ieşit afară şi nici nu cred c-or mai ieşi vreodată.
Pe Iosif dânsa23 îl făcu de-ocară,
iar dânsu-i Sinon24, grecul ce-a-nşelat;
de fierbinţeli miros-atare-a sfară."
Şi unu-atunci, pesemne înciudat25
că-l ponegrise, l-apucă de robă
şi-i trase-un pumn în pântecul umflat,
de lovitura bubui ca-n tobă; mânios la rându-i, meşterul Adam nu se sfii să-i dea şi dânsu-o probă,
şi-i arse-o palmă mormăind cu-alean:26: „Oi fi olog, nu zic, pe la picioare, dar braţe, slavă Domnului, mai am".
„în drum spre rug, grăi cel'lalt, nu-mi pare c-ai tras folos din braţe27 şi din coate, d-ai tras în schimb când făureai parale."
Şi-atunci Adam: „Aicea ai dreptate; dar cu troienii când golit-ai sacul28 nu te-ai temut să juri cu strâmbătate".
159
„Eu mincinos, tu calpuzan săracul;
eu un păcat am săvârşit anume,
dar tu-ai făcut mai multe decât dracul."
„Uitat-ai bazna cu-armăsarul, spune? făcu cel'lalt, cu pântecul tambură; nu-ţi crapă-obrazul că te ştie-o lume?"
„Crăpa-ţi-ar ţie limba arsă-n gură şi umfle-ţi burta pân-o sta să fete spurcata zeamă ce prin sânge-ţi *ă."
Grăi cel'lalt: „Latră de zor, băiete, că-n clevetiri de mult pierduşi măsura, dar de mă umflu şi mă sting de sete,
pe tine-n schimb te mistuie arsura şi ca să lingi un strop de prin clondire, n-ar fi de lipsă să-mi bat prea mult gura."
Eu ascultam29 câte puteau să-nşire, când domnul meu mânios: „Dă-i înainte! Puţin lipseşte să nu-mi ies din fire!"
Atâta furie revărsă-n cuvinte, încât ruşinea30 mă-ncolţi ca-n cleşte, de şi-azi roşesc când îmi aduc aminte.
Şi ca şi cel ce-n somn se zvârcoleşte şi vrea visând să fie vis durerea şi ceea ce-i să nu fi fost râvneşte,
aşa şi eu, căci îmi lipsea puterea să-mi cer iertare, când de fapt, de ea, mă-nvrednicea, fără să ştiu tăcerea.
„Greşeli mai mari31 decât greşeala ta, grăi Virgil, ruşinea-n lacrimi spală; alungă-amarul deci şi nu uita
160
că ţi-s vecin şi vorba mea nu-nşală, oriunde-n drum vei da din întâmplare de-atari mişei şi-atare ciondăneală;
căci să-i asculţi e josnică purtare."

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Dante Alighieri








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.