Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Singurătatea zorilor

    Ți-am întins o mână,
    Apoi pe-amândouă
    Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
    Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.

  • Simfonia tăcerii

    Priveam în întuneric și-i ascultam tăcerea
    În care, printre note cu aripi de pustiu,
    Se rătăcise una cu iz de cafeniu
    Ca negurii tăcute să-i laude puterea.

  • Sonetul florilor de mai

    Știam că florile de mai,
    Când strălucesc în lumea lor,
    Îți umplu sufletul de dor
    Și cer iubirea să le-o dai,

  • Sonet sub raze de Lună

    Hai să lăsăm lumina să se-așeze
    Pe umerii dorințelor tăcute,
    Să le transforme-n alintări plăcute
    Și-asalturi de iubire să cuteze.

  • Umbre

    A fost odată …Mai putea să fie
    De n-ar fi apărut o gelozie
    Și-un gând ascuns ori un secret, ceva
    Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

  • Fior pe-o urmă de ecou

    Mergea pe valea unui râu ce șerpuia prin munte
    Și etala un mic desfrâu de străluciri mărunte
    Acelui ce, pe-o punte, voia la gânduri frâu.
    Nu reușea – povara lor îi apleca privirea

  • Odiseea spre neuitări

    Demult, demult,
    Îmi place primăvara s-o ascult,
    S-o simt, să-mi fie
    O mângâiere și o bucurie,

  • Fluturi noi

    Albastru-n cer și verde pe pământ -
    Așa-i acum, e-o primăvară caldă
    Și-n dansul nou, uitând de nori și vânt,
    În fluturi noi, privirile își scaldă.

  • Sonet în tremur de vânt

    Bătea și vânt prin spicele uscate,
    Erau și mărăcini prin ele-ascunși,
    Iar macii triști, cu capete plecate,
    Zăceau în lan, de ghimpii lor străpunși.

  • Tăcerea umbrelor

    Eram străini de lume și de vise,
    De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
    Atunci când spațiul dintre noi pierise
    Și-un singur trup eram, întreg și pur.