Măgăruşii din Medgidia - Dan Deşliu

Din vechea Medgidie doar voi aţi mai rămas,
preaurecheaţi prieteni, la fel ca altădată,
trăgînd cu nepăsare şi cu acelaşi pas,
pe coastă sau la vale, cotiga încărcată.

Ce tacticos străbateţi covorul de asfalt,
întins peste podeaua secătuitei mlaştini,
unde dospeau noroaie din veacul celălalt,
unde-şi aveau ţînţarii moşiile de baştini !

Cu ochii melancolici, cu aerul absent
al unor foste glorii, vă îndreptaţi alene,
spre hornurile ninse de pulberi de ciment,
care veghează poarta cîmpiei dobrogene.

În preajmă adiază un murmur de fîntîni,
ca un suspin din ţara de foc, de-odinioară ...
Îl ascultaţi pe gînduri : nişte copii bătrîni,
şi înhămaţi în joacă mai mult la cărioară.

Vă pierdeţi printre parcuri şi printre blocuri noi,
în zarea dimineţii de toamnă timpurie ...
S-o mai găsi vreo slujbă pe-aici şi pentru voi ?
Voi, singurii simpatici de vechea Medgidie.


vezi mai multe poezii de: Dan Deşliu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.