Messina - Costache Ioanid

Messina

Era-n o mie nouă sute opt.
Pe străzile oraşului Messina,
În pragul de Crăciun o spaimă grea
Gonea din inimi pacea şi lumina.

Cu toţi ştiau acum că un poet
Semnase-ntr-o revistă de-nfruntare
Un violent şi îndrăzneţ pamflet,
Zvârlind noroi în marea sărbătoare.

,,O, Pruncule - scrisese pamfletarul -,
Nu Ţi-e de-ajuns, mileniu cu mileniu,
Să fii privit, să fii născut în staul,
Ca omul cel mai sfânt şi mai de geniu?

De ce vrei oare mintea să ne-o clatini?
De ce Te-nalţi pân- la Dumnezeire?
De ce atâtea sărbători şi datini
Şi-atâtea basme pentru mântuire?

Dar dacă Tu eşti Dumnezeu Preasfântul,
Ei, haide, dă-ne mâine o dovadă.
Eşti Creator? Cutremură-Ţi pământul!
Messina mâine, zid cu zid să cadă!”

Şi-a doua zi, pe când în zvon de cupe,
În amăgirea furiei de viaţă,
Messina prcă se grăbea să uite
Acea-nfruntare oarbă şi semeaţă,

De-odată norii grei se grămădiră,
Înfioraţi de scânteeri ciudate.
Şi ca-ntr-un dans nebun de hetairă,
Se zgudui sfruntarnica ceatate.

Statui, zidiri, sub tainice impulsii
Se legănară-n strania lumină.
Şi-n câteva secunde de convulsii
Oraşu-ntreg se prefăcu-n ruină.

Manifestat de spaimă, Nepătrunsul
Se afirmă ca lege şi putere.
Cei ce-au cerut, au şi primit răspunsul
Făr-echivoc şi fără-ntârziere.

Şi-n timp ce lumea scotocea prin pietre,
Scoţând cu groază trupuri sângerate,
În timp ce hoţi scăpaţi din cabarete,
Intrau la pândă printre bolţi surpate,

Un om îşi tot rupea îmbrăcămintea,
Bolborosind cuvinte ne-nţelese.
Era poetul ce-şi pierduse mintea.
Sărmana minte ce-i mai rămăsese.

Costache Ioanid

Adăugat de: Duverna

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.