Căderea - Charles Bukowski

prea mult

prea puţin



prea gras

prea slab

sau nimeni.



râs sau

lacrimi



duşmani

iubiţi



străini cu feţe ca

unghiile de la

degetele mari



armate alergând prin

râuri de sânge

fluturând sticle de vin

înjunghiind cu baionetele şi violând

virgine



sau un tip în vârstă într-o cameră ieftină

cu o poză a lui M. Monroe



în această lume există singurătate atât de multă

încât o poţi vedea în mişcarea lentă a limbilor

unui ceas.



oameni atât de obosiţi

mutilaţi

fie de dragoste fie de lipsa ei.



oamenii nu sunt buni

unii cu alţii



bogaţii nu sunt buni cu bogaţii

săracii nu sunt buni cu săracii



ne este frică



sistemul nostru de învăţământ

ne spune la toţi că putem fi

cu toţii învingători de super-căcat.



nu ne-a spus despre şanţuri

şi sinucideri.



sau teroarea unui om

îndurerat, undeva,

singur



neatins de nimeni

căruia nimeni nu-i adresează

nici un cuvânt



oamenii nu sunt buni unii cu alţii.

oamenii nu sunt buni unii cu alţii.

oamenii nu sunt buni unii cu alţii.





cred că nu vor fi niciodată.

nu le cer să fie.



dar uneori mă gândesc la asta.



mărgelele se vor clătina

norii se vor înnora

iar criminalul va decapita copilul

ca şi cum ar muşca dintr-o îngheţată pe băţ.



prea mult

prea puţin



prea gras

prea slab

sau nimeni.



mai mulţi cei care mă urăsc

decât cei care mă iubesc



oamenii nu sunt buni unii cu alţii

poate dacă ar fi

morţile noastre nu ar mai fi aşa de triste.



între timp mă uit la fetele tinere

lujere

flori de posibilităţi.



trebuie să existe o cale.



în mod sigur trebuie să existe o cale la care nu ne-am gândit încă.



cine mi-a pus creierul ăsta înăuntru?



urlă

cere

spune că există o şansă



nu va spune

„nu”.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.