Ochii Bertei - Charles Baudelaire

Nu luați în seamă ochii mult lăudați, faimoși,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură și piere!
Vărsați asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoși!

Ochi ai copilei mele, voi, adorate-arcane,
Cu magicele peșteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni știute joacă stins,
De umbre-acoperite-n letargice mormane!

Adânci și mari sunt ochii copilei și ascund
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul și Credința-mpletite la un loc,
Ce, pătimaș ori candid, scânteie în străfund.

traducere Virgil Teodorescu

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.