Pas greşit între două stele - Cesar Vallejo

Există oameni atît de nefericiţi, că nici măcar
n-au trup ; pe măsura lui pletele
cad, cîteva degete, dezvăluindu-le imensul zbucium ;
viaţa e pe deasupra lor ;
par răsăriţi din aer, făcuţi s-adune-n gînd
suspine să audă
biciul şuierînd în cerul gurii.

Se desprind din propria lor piele, râcâind
sicriul în care se nasc.
Urcă prin moartea lor ceas după ceas
şi se prăbuşesc de-a lungul alfabetului
îngheţat, pînă la pămînt.

Vai de atît de mult ! Vai de atît de puţin ! Vai de ei !
Suspine în camera mea, ascultîndu-i sub lupă !
Suspine în pieptul meu, cînd îşi cumpără haine !
Suspine în jegul meu alb, în drojdia solidară cu ei !

Iubite fie urechile prelungi,
iubite fiinţe care se-aşează,
iubit necunoscutul şi soţia lui,
aproapele cu mîneci, ochi şi guler !

iubit să fie cel ce are ploşniţe,
cel care stă sub ploaie cu pantofii rupţi,
cel care priveghează cadavrul unei pîini
cu două lumînări înfipte în ea,
cel care-şi prinde degetul în uşă,
cel fără sfînt în calendar,
cel care umbra şi-a pierdut-o-n foc,
animalul, cel care pare un papagal,
cel ce pare un om, bietul bogat,
mizerul pur, săracul cel sărac !

iubit să fie cel căruia
i-e foame sau i-e sete, dar nu are
foame cu care să-şi îndestuleze setea,
nici sete să-şi îndestuleze atîta foame !

Iubit să fie cel care munceşte
cu ziua, ori cu luna, ori cu ora,
cel ce asudă de ruşine sau de chin,
cel ce se duce la cinema din porunca braţelor sale,
cel ce plăteşte cu ceea ce nu are,
cel ce doarme cu faţa în sus,
cele ce nu-şi mai aminteşte copilăria ;
iubit să fie chelul fără de tichie,
cinstitul fără remuşcări,
hoţul fără trandafiri,
cel ce poartă ceas şi l-a văzut pe Dumnezeu,
cel ce are onoare şi nu leşină !

Iubit să fie pruncul ce cade şi mai plînge,
şi omul care a căzut şi tace !

Vai de atît de mult ! Vai de atît de puţin ! Vai de ei !


vezi mai multe poezii de: Cesar Vallejo








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.