Cele douăsprezece munci ale lui Herakle(Hercule) Cap. VI. Curățărea grajdurilor lui Augias

Autor:Aurel Petre


Adăugat de: ALapis

joi, 22 octombrie 2015

CAPITOLUL VI

Am urmat în drum ecoul ce spre mituri m-a chemat
Și-am pornit prin grele timpuri,versuri ce le-am cugetat,
Să aprind altă candelă unui cer demult trecut,
Lumi cu nimburi de poveste,lumi apuse-am străbătut,
Altă pildă-a lumii-nstele, cer visat odat, zidit,
Să scriu mitul lui Herakle, brav erou de cer iubit,

Să urmeze-a șasea muncă a destinului nescris,
Netezind a căii zare, a păcatului cernut,
Când pe lumea asta omul,un timid nepriceput,
Doar în zei avea credința al naivului vis
Să ducă neprihănirea vieții în eternitate
Pe altarul biruinței, început, demult uitate.

Prin eroi omul se naște înspre-a năzuinței țel,
Chinuit ca un supus, cu-a sa luptă-a vieții zel,
În a sufletului umbră stă un ascultător copil,
Ce așteaptă să-mplinească viața ce-i e harăzită,
Neințelegând ce-i rostul sorții cu a sa ursită,
El, îndură și trudește printr-o viață de umil.

Ne-ndurat este Herakle, de-al lui rege nevricos
Ce se crede un măreț, împlinit de-a sale fapte,
Liniștit e-acum de spaimă, a mistrețului din noapte,
Când Herakle, a împlinit o porunca spre folos.
Regele aprinsă fire,un supus umil, aheu,
Al zeiței, Hera, protectoarea lui Euristeu.

Cel cuprins de nebunia urii clocotită-n el,
Euristeu, îi dă poruncă cu mânie-n al său țel,
Sperând că-ntr-o bună zi îl va pierde pe erou,
Spre al său destin țintește,el, tunând cuvântul greu:
-Du-te-acum înspre Elida și urmează-al tău ecou,
La maritul rege Augias, fiul lui Helios,unsul soarelui zeu,


Înfăptuiește și-această poruncă, e destinul tău,
Mulți boi are Augias, într-un grajd al său,
Vreo trei mii îmi pare, albi precum e neaua,
Cum curata este zarea luminată de-o poveste,
De-admirat colinzi vederea peste străluciri de veste,
Alții-au pielea purpurie precum este catifeaua,

Iar din toți unu-i ca steaua,Faeton,taur de aur,
Sclipitor lucește-n zare și-i frumos mândrul,un laur,
Du-te-n grajdu-acela mare,curăță-l că-i ca o boală,
Ca o mare se frământă când de vânturi se răstoarnă,
Nu sunt vite oarecare,ci din cer cu-a sa grădină
Regelui date de Soare,mergi și scoate-l la lumină,

De nu poți să duci porunca soarta-ți este hotărâtă,
Mulți sclavi a ucis, Augias, de munca nereușită!
-Am să fac și-acestă muncă chiar de nu sunt un grăjdar,
Nu mai vreau sclavii să aibe viața scurtă în zadar,
Zise cugetând Herackle, cu-a sa fața luminată,
Chipul său brăzdat de vremuri neclintirea sa arată

Dârz, dar caldă-i e privirea, iar în ochii arămii
Fulger liniștit scânteie ca doi licurici de vii,
Are-n barbă onduleuri lucitoare pe-a sa față netezită,
Bronzul lui pictat de soare nici o cută n-are frică,
Pieptu-i e rotund și dur ca un munte de granit,
brațele-s ca doua stânci,
Spate nalt și drept ridică un gât ferm cu mușchi adânci.

Pe-a săi umeri lați,fibroși,petrecut e înspre gât
De-ale sale plete negre, ondulate, curg în vânt,
Nalt la stat este voinicul, cât două staturi de om,
Hărăzit de mândrul Zeus,tatăl lui, fulger pe tron,
Ce-l petrece și admiră în tăcere pe-al său fiu,
Nemișcat pe-un jilț de aur stă în cer cu gândul viu,

Se întreabă despre sine,despre rostul său Divin,
De a fost de-ajuns de bun, sorbind cupa sa cu vin,
Și-amintește cum odată a iubit o muritoare
Ce i-ancins inima-n stele tulburat de-a sa visare.
Hera, șade lângă el, e o protectoare atentă,
Speră ca-ntr-o bună zi, cu o gelozie ardentă,

Să se-nfăptuiască ura, să îl piardă pe-al lui fiu,
Neputând s-accepte gândul de urmaș în cerul viu,
Ea-i cu ochii des pe Zeus, să nu facă nici un gest
Ce-l ajută pe Herakle, când are vreo muncă-n test.
Vrajba sa atot putere peste lume și-n Olimp
E zeița ce-a transmis a femeii ură,-n timp.

Și-a plecat singur Herakle, pentr-un an avea poruncă,
Spre Elida, hotărât să-nfăptuiască și-această muncă.


Avea drum de mers o noapte și-o zi, până la Elida-apare,
Străbătând cu mersul său, mândru, cu alura sa în zare,
Nu puterea este totul, biruind, pildele să-nfăptuiască
Cu o sclipitoare minte moștenită din originea cerească,
Prin viața de-nvățături s-a plămădit în cunoașteri,
Biruind cu priceperea școlită a-nvățaților renașteri.

Crunt e cerul peste timp ale zeilor turniruri,
Mii de aripi se-ntretaie, cerul urlă-un vânt ce curge,
Peste-a Greciei destine norii negrii urcă-n rituri,
Parcă-n zarea-ntunecoasă ard porniri de oști cu sânge,
Regi cu nemiloase umbre se-nfior purtați de sete,
Muzică ce cântă-a moarte, uragan pornit în cete,

Merge-ncet prin vijelie, într-un haos ce tot vine,
Nori sclipind în largul zării de nisipuri lucitoare
Se ridică dinspre mare vântu-n zări cuprind ruine,
Munții-n umbra lui dispar, iar copaci se frâng în zare
Ca un muget,a lui furie, urlă-n nori,e sălbaticul călare,
Soarele dispare-n umbra fiartă-a uraganului turbare,

Crunt, Eol, suflă în zare, zeul furiei furtunii,
Fluviul său de supărare se descarcă-n norii lumii,
Ară, soarbe, se agită, crunt năpastă de balaur
Și tot fuge și dispare, suflă-n zări, furii de taur.
Se coboară-ncet spre luncă,Herakle, de printre munți,
Arde cerul de căldură , soarele revine-n punți,

Lungi în jerbe de lumină pârjolind ,raze de aur,
Cu-a lui sete de grădină, mândru-n bolta lui de laur,
Cu zâmbetul său în cercuri viața a născut culoare,
Soare, ai purtat iubirea lumilor din căi stelare ,
Zei, iluștrii cavaleri, au zburat adânc spre-a cerne,
Le-a fost dascăl numai el,Tatăl-al viselor eterne.

Pilde multe sub dragul ram are-n inima de leu,
Brav erou al vechii Elade are crez în drumul greu,
Prihănit este Herakle, curs al vremii cugetate
Zbor de umbre se duc grele în al drumului cetate,
Cum ajunge se arată la cel rege ce-l așteaptă,
În nestinse nerăbdări, Augias,are-o teamă de la poartă.

-Regele Euristeu, ti-a dat această poruncă, pentr-un an,
Tu,acum ești a mea slugă, să duci grajdul la liman,
Căci nici zece ani n-ajunge, nici o viață-n curățat,
N-ai să reușești să termini porunca ce soarta a dat,
De nu ai să duci robirea grea ce ți-este-ncredințată,
Vei avea, plătești cu viața, drept pedeapsă destinată!

-Stai pe pace, O! tu, rege, omul are chibzuință,
Are capul ce gândește cu-a sa minte e voință,
Nu doar forța e isprava, munca trupului-i priește
Când creierul lui muncește, pentru om e-un dar genune
Făurește cu-a sa artă în pilditoarea-i veste,
De-a urnii în fapt și munții, poate face o minune.

Ce zici dacă într-o zi,eu, voi termina porunca,
Ce vei zice-atunci de viață, de o curățare-adâncă?
-Bine, atunci vei primi darul, de la mine negreșit,
Trei sute de boi avea-vei cei mai buni, e dar menit,
Daca vei duce la capăt ce nici zei cu-a lor putere
Nu poți ispravii porunca într-o zi, de nu, vei piere!

Ia găndește, de te-ncumeți fac acum un jurământ!
-Ia aminte bine rege, jurământ de vrei, primesc,
Să îți ții făgăduiala, am povară,să nu calci un legământ!
Tu, de crezi într-o minune, dar prin fapte biruiesc,
Brațul cel de fier mi-e darul însă mintea chibzuiește.
Si isteț își face planul după cum capul gândește.

Scoase vitele afară într-un loc le-a strâns pe toate
Pe-o colină-n departare unde-s valuri de fâneață,
Sparse-n zidurile nalte cu-a sa ghioagă, pietre scoate,
Face o spartură mare la intrarea-n grajd din față
Se ridică nori de praf când cad pietrele și-n spate,
Suflă vântu-n grajdul gol cu lumină să se-adape.

Sapă albie adâncă între râuri, curg iute-aproape,
E Alfeul și Peneul, repezi fug în mare,-n șoapte,
Ca iubirea ce le-așteptă scursă din izvor de munte
Ce unesc ca doua inimi ce le leagă ca o punte,
Sparge-apoi, Herakle, în maluri să unească într-un vuiet
Apele se scurg nebune-n într-un singur râu cu tunet

Și pornesc vijelios, crunt prin grajd ca marea-n spume
Când e agitată-n valuri, cară totul din lagune,
Tot ce pare-o veșnicie poate fi împins departe
Când pe-altarul chibzuinței neputința nu-i o moarte
Când se spală de păcate de mizerii ce-s zidite
În a timpului năpastă un amar de nopți pierdute.

Nici nu apusese zarea, mândrul soare încă privește,
Curățăt îi este grajdul când ,Augias dar primește,
Blocuri mari din piatra aduce și zidește acele găuri,
Unde-a fost malurile sparte și astupă acele râuri
Ce curg iar pe-a lor cărare,pe-al sau destin fiecare,
Și veșnic se vor unii, viața scursă-n a lor mare.

-Hei ce zici acum, Augias, muțumit de-a mele fapte?
Mă vedeai neputinciosul ce se duce înspre moarte?
Tot ce pare-o neputința în puțință-s ziditorul,
M-ai subestimat,tu rege,dar nemărgint mi-e zborul ,
Calea vieții o trudă pare, în dorință nu am preget,
Munte nalt cu turmi de stănci îl pot rupe cu-al meu cuget.

Hai să-mi dai acum răsplata ce-ai făgăduit sub soare,
Zei din cer mi-au văzut fapta, vreau răsplata de onoare.
Dar văzând a sa dorință veche că este-mplinită,
Augias, un șiret, cam zgârcit se răzgândise,
Nu-i venea deloc prea bine să dea boii ce promise,
Se-n vârti un pic în gându-i, cugetă și-apoi vorbii:

-Nu am nici o obligație, nu mai vreau, tu, ești un sclav,
Mergi la Euristeu, pe pace, sunt un rege, nu gândii
C-am să-ți dau din boi răsplată? sunt ai soarelui cel brav,
Zeul ce atârnă-n aripi lumea, cu priviri calde și vii.
Zise șiretul Augias, a sa vorbă-nșelătoare cu un aer de furii.
-Bine cum dorești, Augias, după datină cea veche cine-o-ncalcă va pierii,

Iar cuvântul încălcat e onoarea cea pierdută,
Poți fi rege sau o slugă cinstea este prețuită,
Am să mă intorc la tine sa luptăm pentru dreptate,
Nu voi a mă răzbuna, strălucirea nu-i în moarte,
Am să-mi ispășesc pedeapsa, după care te înfrunt,
Sufletul e călătorul și în cer și pe pământ
Zeilor, îmi port destinul și în iad de-i legământ.

-Pleacă, îți poruncesc acum, nu îmi pasă de-a ta vrere,
Zise Augias, tulburat ca amarul ars din fiere.
Și-a plecat atunci, Herkles, spre Tirint, înspre cetate,
Falnic și încrezător printre stelele din noapte
Strălucind în păru-i negru curg lumini pe chipul său,
Mândrul Zeus, iar zâmbește, al lui fiu este-un erou.

S-a întors apoi Herakles, după ce a ispășit
Cuvios a sale munci, mers spre cerul cel dorit,
S-a luptat cu acel rege, Augias,pe care l-a și răpus
După-o scurtă încrâncenare înspre moarte l-a supus.
Drept ofrandă-n împlinirea celor vremi demult apuse
A sădit ca amintire vreo trei sute măslini, câți boi
Avea să-i dea, Augias, drept răsplată a muncii noi
Și a statornicit serbări prea vestite de eroi
A Olimpicelor jocuri, biruință vie-n timpuri
Ce păstrează până azi urme onoarate-n nimburi,
Și-orice luptă sau război se oprește-atuncia când:
Jocurile Olimpiadei, se pornesc prin Imn în Cânt!
Acesta a fost prieteni mitul scris,a șasea muncă,
Ce am îndrăznit în versuri să aduc povestea sfântă,
Îmi voi continua destinul făuririi de poeme,
Căci urmează-a șaptea muncă, mituri vechi, vise supreme!


vezi mai multe poezii de: ALapis


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Eroism
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc , Miri, nimic nu este greu dacă crezi în puterea ta.
Cu drag!
ALapis (autor)
vineri, 23 octombrie 2015



Toată admirația pentru titanica ta muncă ! Din suflet, te felicit !
mirimirela
vineri, 23 octombrie 2015



Mulțumesc , Dana, dacă crezi vei birui.
Cu drag.
ALapis (autor)
vineri, 23 octombrie 2015



felicitari pentru munca ta!
danab
vineri, 23 octombrie 2015



Mulțumesc, domnule Critic, știu că stilul meu încă nu e bine șlefuit, analiza unui text e cea care înca îmi mai dă batăi de cap, mai ales că de multe ori trebuie să răstorn un pasaj întreg ca să-mi iasă aceste versuri pe care trebuiesc construite dintr-o simpla idee și dezvoltate. Refac versurile de câte ori le recitesc , încă mai am de evoluat ca inteligența intelectuală, oboseala mentala a unei zile își spune cuvântul când am mult de construit, iar pe site pot observa mai bine greșelile decât la mine în calculator. Visul meu este sa pot scrie aproape de perfecțiunea lui Eminescu, el e etalonul meu alături de Coșbuc.Acest episod de altfel din scrierile lui Alexandru Mitru este mai scurt și am încercat să îl dezvolt cu propia imaginație, să îi dau alte valențe, mai înalte spre a scoate în evidență aceste mituri ca un simbol al evoluției umane .
Vă mulțumesc pentru analiză de care în mod sigur țin cont de ea, de al oricărui ochi care pătrunde în scrierile mele .
Cu multă stima.
ALapis (autor)
vineri, 23 octombrie 2015



Dragul meu confrate, te felicit cu toata sinceritatea pentru dragostea ta pentru poezie. Uimitor elan ai in a scrie si …atunci cand scrii mult, inevitabil vin si greselile. Unele sunt destul de vizibile si deranjeaza, dar , acum, eu vad fluviul si asta ma bucura. Asa cum ti-am zis mai demult esti singurul care ai incercat sa scrii o epopee pe acest site..si nu numai una...

Mie-mi place sa vad partea plina a paharului si asa voi face si acum cand citesc aceasta poezie a ta. Aurele, sunt convins ca peste timp te vei intoarce si vei face bijuterii din scrierile tale, fapt pentru care te incurajez in modul cel mai curat si sincer sa scrii ! imi doresc asta, si repet…tu esti un fluviu neobosit si asa vreau sa rămai.

Mai jos am luat strofa numarul opt de la tine si am incercat sa fac o rearanjare a florilor pe ramul versului si am creat o varianta a strofei putin diferita, dar cu acelasi mesaj. Sa nu te superi pe mine, dar sunt convins ca daca fiecare strofa ar fi slefuita ai aprinde minunate lumini.

Eu te felicit pentru postarile tale, pentru postarile din diferiti autori si sunt convins ca ai un suflet minunat. Tu traiesti poezia intr-un mod frumos, dar destul de dârz si asta mă bucură. Nu ma uit la greseli (toti le facem)…dar astazi vreau sa vad doar partea plina a paharului, fapt pentru care TE FELICIT!

Varianta Aurel:
De nu poți să duci porunca ți-e soartă pecetuită,
Mulți sclavi a ucis Augias de munca nereușită!
-Am să fac și-acestă muncă că îmi este destul de clar,
De nu, mulți sclavi vor pieii în moarte, în zadar,
Zise cugetând Herackle, cu fața sa luminată,
Chipul său brăzdat de timp de emoție n-arată,

Varianta putin prelucrata:

- De nu poţi să duci porunca, soarta-ţi este hotărâtă
Sclavii i-am ucis cu ciudă pentru a lor nereuşită.
- Am să fac această muncă şi o zic destul de clar:
Nu mai vreau sclavii să aibă viaţă scursă în zadar!
Zise cugetând ‘’Herackle şi-ntr-o clipă luminată
Pe-al lui chip brăzdat de vremuri o dârzenie se-arată.


Te mai astept cu drag si astept cu foarte mare nerabdare lucrarea cu 50 de strofe. Sunt convins ca va avea elemente ce atesta o evolutie a creatiei in frumos.

un singur lucru te rog...atentie la cacofonii si la virgula intre subiect si predicat...\

dar recorecteaza , te rog, e rog, te rog...

Consideratie....si cel mai important: TE-AM CITIT SI TE VOI CITI...

E ora 3,00 si nu mai am timp sa verific..deci scuza-mi greselile...
CRITICUL BLIND
vineri, 23 octombrie 2015



Nu am stiut multumesc pentru informare. Succes!
Angela
joi, 22 octombrie 2015



Mulțumesc , Anegela, nu-i o poezie, e al 6-lea poem din mitul lui Hercule,nu e lung sunt altele mult mai lungi, dar va urma unul de vreo 50 de strofe prin munca a 10a sau a 11-a, o sa vad când ajung acolo, atunci sper sa ai răbdare.
Cu drag.
ALapis (autor)
joi, 22 octombrie 2015



Foarte interesanta poezia ta Aurel!

Cam lunga dar am citit-o cu placere.
Angela
joi, 22 octombrie 2015