Cele 4 Peceţi - Fie şi-o tăcere cruntă

Autor:Th3Mirr0r


Adăugat de: th3mirr0r

vineri, 15 mai 2015

CARTEA CELOR 4 PECEŢI


*** Fie şi-o tăcere cruntă ***



Iarăşi am rămas pe gânduri,
Scurs în humă, printre ramuri,
Căci de zor, din anotimpuri,
Îmi prind dor spre alte vremuri –




Mai confuz ca-n alte dăţi,
Vântul suflă, cu putere –
Mi-au ajuns singurătăţi;
Lacrimi urlă, în durere!..




De ce tace oare cerul
Când pământul se agită?
- Şi iar zace-n mine dorul,
Că-mi prind gândul de-o ursită;




Fie şi-o durere cruntă,
Am s-o strâng cu drag în suflet,
Adierea-i, de-mi frământă,
Ca să plâng în vânt un urlet!..




Aşa-i soarta, câteodată,
Să-ţi aducă lacrimi stinse,
De prin noaptea fermecată
Unde-s stelele cuprinse,




În veşmântu-i, să-ţi tot plângi..
Tot ce n-ai recunoscut,
Chin, în suflet, să-ţi prelingi,
Într-o clipă, de-ai tăcut.




Nu-i tăcerea, ce-ţi arată
Cine eşti cu-adevărat,
Când durerea-n piept să-ţi zbată,
S-o revezi, spre cer, mirat?




Oare, ce-i mereu avere,
Când prin gânduri te apasă
Clipa cruntă, de tăcere,
Printre ziduri, zgomotoasă?




Aşa-i dalba suferinţă:
Ca un nufăr dezvelit –
Şi-ntr-a lunii pocăinţă,
Printre ape, scrijelit...


2012-2013 ©Th3Mirr0r
Cartea celor 4 peceţi – Partea a II-a – Pecetea Durerii


vezi mai multe poezii de: th3mirr0r


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Gelu > Multumesc; sa dea Dumnezeu inspiratie tuturor, sa aduca bucurie celor care au nevoie, la randu-le!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
vineri, 15 mai 2015



Scrii frumos, e o bucurie in a citi poezii de la tine.
Gelu Crivat
vineri, 15 mai 2015