Cel mai trist poem

Autor:Th3Mirr0r


Adăugat de: th3mirr0r

marţi, 18 august 2015

Cel Mai Trist Poem




Aş vrea.. cândva… să scriu
Cel mai trist poem
Din câte-au existat vreodată;
Dar încă.. nu mi-i sufletu’ aşa pustiu,
Nici inima în cântic, făr’ de refren,
Ori.. poate… mintea… pe-atât de deprimată
Încât tot ce-aş fi-atins cu mâna-mi tremurândă,
Să fi fost... perceput drept Viu,
Iar dup’-o clipă, grea, ca plumbul,
În rana mea, adâncă,
Să o declar… Natură Moartă…



De-aş putea sădi într-o coală de hârtie albă
Durerea neştiut’-a lumii,
În rime, s-o aştern, drept salbă,
La gâtul cel neprihănit al lunii..
Şi nici aşa..
Nu aş putea reda…
Tot ce e Viu,
Ci.. doar...
Natura Moartă…



Cel mai trist poem,
Nu are nume
Şi nici rime;
Are doar lacrămi, strânse-n slove,
Păstrând în permanenţă susuri cristaline
Amestecate cu suspine – să aline!..
Da’ iată, că-ntr-a mele vorbe
Nu-s regăsite Structurile Tristeţii,
Iar dacă le-aş reda, cumva… le-aş cerne
Dureri de stele căzătoare,
Smulgând tăcerile eterne
Prin auritul Soare,
Scurgându-le precum nisipul,
Însângerat de razele sale,
Ca tu să le priveşti,
Izbindu-se de Timp şi Spaţiu,
Cu tot cu oda lui Horaţiu,
Spre ceasul alb, al dimineţii
În care versurile să-ţi şoptească
Cum şad în clipa bătrâneţii...
Şi.. poate.. le vei da…
La fel ca mine…
Măcar un simplu sens, un rost..
Al toate celor care nu mai sunt
Ce-au fost...




Atunci, momentele singurătăţii,
Suprimate, toate.. s-or desparte,
Iar zidul fortăreţii, va ceda;
Şi nu voi fi lăsat decât..
Durerea-n urma mea...
Doar lumina, va pătrunde
În bezna rece
Pe unde umbra-mi petrece
Şi în care parcă..
Mă scald întruna,
Dar…niciodată n-aş putea reda
Cu-adevărat, ceea ce simt
Când sufletul mă doare,
Chiar dacă sus, pe cer, o stea,
Sclipeşte, spre uitare…



Oare, cum aş putea cuprinde
Într-un singur vers,
Tot ce ating?!
Că totu’-n mintea mea
Păleşte, în petala unei flori
Pe care voi ca s-o alint
Când cade-n rotocoale –
Au nimeni şi nimic, nu va schimba
Cuvinte grele, precum plumbul,
Întunecându-mi iar, privirea…
Nici când atunci când tot ce voi lăsa
În urma mea,
Va fi doar cel mai trist poem
Şi
Despărţirea...




Înseşi memoria, mi s-a şters,
Şi-mi cat cuvinte pe care să-mi aştern durerea,
De parcă toate-n giur se-ntreabă de-oi mai rezista
La tot ce mă apasă…
Şi strig, eu, creatură,
Privind înspre Cer:
„Lasă-mă, Doamne, spre casă!”
Ca viermele, privind către hrană
Şi urlând, cu glasu-i, pustiu:
“Ferice de tine, stârvule,
Tu nu suferi ca mine!..”
Înşişi copacii, în toamna mohorâtă
Ce-mi pare că nu-i vrea înverziţi,
Ca altădată,
Freamătă şi plâng, săracii, în clipa fericită
În care.. iată!!! S-ademeniţi
De-o altă strofă, răsfirată
Pe-o coală albă,
Unde încerc să le redau..
Durerea mea
Şi cel mai trist poem,
Smulgând din Cer
Un strop de apă…




Ah!!! Oare, cum să încep să scriu..
Cel mai trist poem,
Scris vreodată?!!?
Şi.. un’ să-l termin?!
Sub ramuri dragi de nuc,
Unde m-oi hodini, la ceas târziu,
Să meditez spre luna aplecată?!



Da!!! Acum, ştiu!
De-ar fi să scriu
Cel mai trist poem
Scris vreodată,
Nu mi-ar ajunge anii pe aist pământ,
Cum nici întreaga boltă înstelată,
Ca să descriu..
Un suflet, cândva Viu..
Care devine-n timp.. precum o frunză, toamna:
Natură Moartă…




Doar o speranţă,
Mă mai salvează, câteodată..
Iar ochii-mi, hulpavi, către Viaţă,
Îmi lăcrămează, de îndată
Şi plumb se scurge-n şipot de izvoare,
De farmă tot ce întâlneşte-n cale;
Începe cu o slovă ruptă într-o piatră
Şi-o clipă.. de durere a umbrii care latră
Spre soarta-mi, blestemată…



Vrut-am să scriu
Cel mai trist poem,
Scris vreodată…
N-am reuşit, fiindcă sufletu’-mi, neliniştit,
Oricât ar fi de chinuit,
Nu poate fi.. din Viu,
Natură Moartă…





2011 ©Th3Mirr0r - Cartea Poemelor III
2015 ©Th3Mirr0r, "Ofrande"


vezi mai multe poezii de: th3mirr0r


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Eu deocamdata nu mai activez, insa va multumesc pentru lectura.

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
duminică, 31 iulie 2016



De-aş putea sădi într-o coală de hârtie albă
Durerea neştiut’-a lumii,
În rime, s-o aştern, drept salbă,
La gâtul cel neprihănit al lunii..
Şi nici aşa..
Nu aş putea reda…
Tot ce e Viu,
Ci.. doar...
Natura Moartă…Reverenta!
aspiranta
luni, 11 aprilie 2016



Ma bucur mult ca te-am vizitat. O sa o fac de fiecare data cu placere, mi-au placut foarte mult gandurile asternute aici. Felicitari !!!
Rosemarie
sâmbătă, 16 ianuarie 2016



Adina > multumesc pentru apreciere - insa mai mult, pentru lectura si perceptie asupra scrierii mele. Asa e, are ceva valente comune cu cel al iscusitului-si fara de echivoc, Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Pablo Neruda), fiindca la randu-i, si-a expus tristetea intr-un alt mod, cu relatare asupra pierderii, despartirii, legand actiunea/portretul unui personaj feminin.
Universul pe care am dorit sa-l subliniez, din perspectiva personala, se multiplica neincetat, amintindu-mi de dragul meu Eminovici, cand povestea despre "În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit!"
De asemenea, incercarea mea de a scrie cel mai trist poem, scris vreodata, paleste - fiindca am lasat pe un "mai tarziu", "poate.. voi reusi a-l scrie" .. ca atunci cand ajungi la batranete si deja ti-au fost cunoscute ale lumii desertaciuni, ca atunci cand amaraciunea iti e leac, cand clipa ultima a unei aduceri-aminte, devine o trecere inspre alta lume, cand poate.. in sfarsit, sa ma trimeata Dumnezeu si pe mine.. acasa... Ori, casa mea, nu e raiul, iar iadul, ar fi doar o alta inchisoare, reiese din versuri. Astfel, un acel-Acasa, e dincolo de Multiversuri.
Marele nostru Eminovici, spune despre acestea, nu doar in Sarmanul Dionis, ci si in Geniu Pustiu, pe langa alte pasaje, fragmente poetice, din poezii inca necunoscute multora.
Nu am reusit sa scriu cel mai trist poem. Daca il scriam, ar fi fost inainte de moartea-mi.

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
miercuri, 19 august 2015



Am curajul de a spune ca acest poem il depaseste pe cel al marelui Neruda , un poet preferat al meu .

MirrOr , nici un alt poem nu m-a emotionat atat , nu mi-a trezit tristetea asa cum a facut-o acesta ...

L-am citit de multe ori si de fiecare data am cules inca o floare a emotiei tale ...

Ai cules nestemate in palmele tale si le-ai deschis in fata ochilor mei uimiti ..iar eu m-am imbatat cu stralucirea lor .

Ai reusit , MirrOr , dupa parerea mea, ai scris cel mai trist poem scris vreodata ....
Adina Speranta
marţi, 18 august 2015



Aurel > dupa gandu-ti, dupa firea-mi. Multumesc.

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
marţi, 18 august 2015



L-am citit și pe faceboock, e minunată scrierea, felicitări.
ALapis
marţi, 18 august 2015



Va multumesc tuturor, pentru lectura. Cat despre apreciere - las' ca fiecare de pe aci, are propria sa viziune, care abia asteapta sa fie expusa [asa ca merite aveti toti].
Tre' sa multumesc Adinei, pentru ca e factor determinant intr-a posta aceasta scriere - caci era postata pe alt site;Thank u!..
Nu, nu e niciodata prea tarziu. Totul deriva, intr-o notiune de timp si spatiu. Transformare.
Da, o sa revin cu drag, atunci cand va fi posibil. Chiar daca nu prea comentez, etc - mai citesc din cand in cand, pe ici colo. Apreciez efortul fiecaruia de a-si defini universul interior, starile caracteristice - ori, pana si o joaca mai copilaroasa...

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
marţi, 18 august 2015



Întregul mesaj răzbate din aceste versuri.
violeta_m
marţi, 18 august 2015



Azi te-am citit pentru prima dată,
Îmi place cum scrii!
simona_mara
marţi, 18 august 2015



Frumoasa scriere, se simte talentul.
teodor_s
marţi, 18 august 2015



Te-am găsit târziu aici pe poezii.Dar niciodată nu e prea târziu,nu?
yanna
marţi, 18 august 2015



Sensibil şi profund ca întotdeauna. Sper să mai treci pe la noi chiar dacă din câte am înţeles nu o sa mai stai mult în ţară
gabriela
marţi, 18 august 2015



Bine ai revenit Th3Mirr0r ,
Succes
Silviu
marţi, 18 august 2015



are si natura moarta (la pictura) valoarea ei de expunere. Din fericire , pe Pamant , natura nu e moarta niciodata pentru ca este natura. Poezia ta este foarte frumoasa si nu este catuside putin marta ci vie si plina de sens , deci de viata.
stomff
marţi, 18 august 2015