La moartea vecinului de pat - Camil Baltazar

Aseara mi-a murit vecinul de pat.
Acum odihneste în capela,
În straie albe stângaci îmbracat.

Bolnavii care au venit sa-l vada,
L-au compatimit, cu ochi tacuti, si-apoi smerit,
S-au strecurat pe usa capelei,
Temându-se ca mortul sa nu le spuie
Ca nu mai au nici ei mult de trait.

Cum am ramas singur cu prietenul, care în nopti de veghe
În linisti de scama,
Mi-a cuvântat, cu grai bun de frate,
De-nsanatosire si de mama,

Am îndepartat giulgiul, sa-l mai vad o data,
În lumina tacuta a diminetii de iarna,
Care-mpânzise, domol, odaia toata.

Si-asa m-a durut cum dormea întins,
Cu chipul fara urma de dojana,
    sarac si umil,
    ca m-a podidit tusa.
    Si-am plâns încet, cu mâinile la ochi,
                    ca un copil.


vezi mai multe poezii de: Camil Baltazar








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.