Camelia Ardelean - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Sub fantasme înflorite...

    Sub fantasme înflorite într-un falnic univers,
    Am țesut, din nestemate, o atavică Lactee,
    Cu apusuri erodate de un astru nou, imers –
    Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.

  • Mi-am înfruntat și viața...

    Mi-am înfruntat și viața uneori –
    Pândind-o, dintr-un colț, retrospectiv
    (Ca fost prieten – îngerul captiv),
    Ratez cărarea dintre meteori.

  • E prima zi...

    E prima zi când mă simt vie
    Și cred că moartea mi-a murit,
    Mă întrupez dintr-o stafie
    Cu iz de lemn mucegăit.

  • Cupa sorții

    Zidiți în cochilia de fantasme,
    Abrutizați de dogme sau plăceri,
    Absenți la tot, refugiați în basme,
    Ne rușinăm, trufași, de ce-am fost ieri.

  • Se tânguie natura...

    Se tânguie natura cu glasu-i enigmatic
    Și deapănă, confuză, apusuri primitive,
    În filele-i de gheață – atavice misive;
    Își toarce anotimpul fuiorul său, apatic,

  • Când inima-i o coală de hârtie

    Când inima-i o coală de hârtie,
    Așterni pe ea mătase ori dureri,
    Te rogi, măcar în vis să nu disperi –
    Frămânți sub pleoape umbra-i sidefie.

  • Aripi

    Mai stau pe câte-un nor, din când în când,
    Pe aripile vieții fluturând;
    Surâd, într-un discurs chiar jovial,
    Și clipei reci, scăldate-n trivial.

  • Port crivățul pe umeri...

    Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,
    Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,
    Gonită prin ruine, la ropote asist,
    Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă.

  • E prea devreme...

    E prea devreme, astăzi, să te strig,
    Biet călător prin sufletu-mi apatic,
    Ți-e mersul obosit, ne-ndemânatic,
    Prin universul unde-i tot mai frig.

  • Atunci când pe boltă-un luceafăr...

    (dedicată marelui nostru poet național, Mihai Eminescu)

    Atunci când pe boltă-un luceafăr se stinge,
    Prin urme de stele, ubicuul astru