Bordura vineție a unui timp rezolut

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

miercuri, 05 august 2015

*fratelui meu - chemare la pace*



adun ploile verii din geana pământului
și le pun în sertare
nu mai număr ochii pierduți în deșerturi
(au fost jucați de câteva ori la zaruri de tâlhari)
sub omătul sinapselor
se ascund morminte curate nu-mi profana amintirile
nu construi arc de triumf și ocară frate
pentru lacrima mută
copiii se prăbușesc sub cruce
ți-am dăruit dansul
dă-i drumul din fiare

nu fugi
când în tine mă încep
și din stigmate cobor în sângele hristosului
inocent
știu că nu strângerea mâinii ne este semn de binețe
ci pumnul scrâșnit de revolte
deși același tată ne poartă în daltă (câteodată și altul
cerbicește să compromită țesătura divină)
copii zănatici
ne place jocul cu umbra (lumina arde prea tare)
ne-ascundem sub frunze copacul
și fructul îl dăm pe-o mărgea colorată
șarpele-i sfoara
(jocul repetă iertarea până îmbracă și ultimul figurant de pe scenă)
zmeul strunește norii
sub copite de vise zdrumicăm ceruri în cretă albastră
și ne smulgem povestea din ramă

magul surâde în orbitele-i goale freamătă lumi
împărtășite în taină
toiagul lui desenează șotronul
aruncă piatra spre stele
și pleacă

doar sufletul meu
frate
răsfiră în urmă-i chemare

și caută iesle


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Sunt un observator Andrei, când nu sunt jucător! Deci văd stelele! Mai ales pe cele din inima voastră! Și să vă fiu oglindă!
Cu drag!
Gerra Orivera (autor)
joi, 06 august 2015



Arunca piatra spre stele dar ramai aici pentru ca din aruncarea ta stelele vor trimite lumina spre sufletele noastre al caror balsam estei adesea.
stomff
joi, 06 august 2015



Asta și e intenția mea Andrei, declarată și subliniată! Ca oamenii să-și recunoască și să-și asume identitatea cosmică ce le-a fost dăruită încă de lla începuturi! Mă bucur că trăiești astfel de stări! Mai rămâne să și ți le asumi indiferent de tușele poemelor mele! Cu drag.
Gerra Orivera (autor)
joi, 06 august 2015



Cand citesc versurile tale parca ma cufund intr-un ocean cosmic si, prinzandu-ma cate un vartej al zbaterii transcendentale pe nerasuflate - un vortex al metaforei taioase si penetrante, ma las moale ca sa ma duca pana la fundul apei, apoi ies la suprafata si pot sa spun ce sensuri am gasit in abis, ca si cum as fi descoperit o Atlantida a intregului Univers...
andreionthepoetry
joi, 06 august 2015



Mulțumesc Violeta! Cu drag!
Gerra Orivera (autor)
miercuri, 05 august 2015



Copiaz-o Marius! De-aceea am pus la dispoziție varianta online - ptr. ca cei ce se află în suferință să vadă că se poate ieși din ea prin ceea ce suntem! Cu drag.
Gerra Orivera (autor)
miercuri, 05 august 2015



Mulțumesc George pentru scanarea poeziei! Știi, eu cred că fiecare citește exact ceea ce are nevoie sufletul lui! Deci...
În privința cărții - descarc-o și citește-o! E doar experiență de pe graniță, atât de autentică cât ne pregătește viața! Sper să vă lumineze viața! Cu drag!
Gerra Orivera (autor)
miercuri, 05 august 2015



Versuri albe, dar sinceritatea şi sensibilitatea le îmbracă frumos.
violeta_m
miercuri, 05 august 2015



Sanatate, spor la scris si pace in suflet Iti doresc Gerra. Cu acordul tau am sa copiez cartea ta. Multumesc
marius_b
miercuri, 05 august 2015



Sentimente profunde.Poezia farmeca prin frumusete si naturalete. Sper ca cine trebuie sa o citeasca.

As mai avea de completat la cartea care ai adaugat-o: am citit prefata si sincer am ramas fara cuvinte....
Lascar George
miercuri, 05 august 2015