Saracia - Bogdan Petriceicu Haşdeu

Saracia cea flamânda
Ca puscasul sta la pânda,
Cu cocosul ridicat:
Dintr-un deget o miscare,
Glontul zboara cu turbare
Si vânatul a picat!

Munca tare, munca deasa
Numai dânsa nu ma lasa
Zbuciumându-ma sa pier:
Tocmai astfel altadata
O camasa ferecata
Apara p-un cavaler!

Dar junia mea, o, Doamne,
Face loc zbârcitei toamne:
Batrânetele-au sosit!
Zile reci si fara soare,
Ca un negru sir de cioare
Pe cadavrul parasit!

Munca geme si suspina
Si se roaga la odina,
- Invalid neputincios,
Care dupa lungi campanii,
Când apar din nou dusmanii,
Fara voie cade jos!

În zadar ca mai-nainte
Îmi azvârl trudita minte
Colo-n sferele de sus:
Ea se-nalta o bucata,
Si s-afunda desperata,
Ca lumina în apus!

Totusi, surda la durere,
Lumea striga, lumea cere,
Lumea strânge birul ei!
Dându-i spirit pentru pâine,
Ea-ti da oase ca la câine:
Schimb de carnuri si idei!

Si de ti-a secat izvorul,
Te turteste cu piciorul,
Scuipa ca-ntr-o cârpa rea;
Caci pe lume n-o atinge
Ca fitilul, ce se stinge,
Ars-a numai pentru ea!…

Saracia cea flamânda
Sta ca un puscas la pânda,
Cu cocosul ridicat:
Dintr-un deget o miscare,
Glontul zboara cu turbare
Si vânatul a picat!…


vezi mai multe poezii de: Bogdan Petriceicu Haşdeu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.