La iulia - Bogdan Petriceicu Haşdeu

Când vaz o floare
Lucind la soare
Ca o lumina din curcubeu,
Ma fac o raza,
Ce coloreaza
Flori si mai mândre pe chipul tau!
Când pe sub seara
În primavara
Previghetoarea cânta cu dor,
Pentre suspine
Gândind la tine,
Te-auz, iubito, soptind amor!
Când luna-n unde
Gales s-ascunde,
Varsând în valuri mii de scântei,
Eu jur, Iulie,
Ca-i mult mai vie
Vapaia dulce din ochii tai!
Când în altare
Vin cu-ntristare
S-ador în pace pe Cel-de-Sus,
Vaz pe icoana
Sânta Madoana,
Si bietul cuget la tine-i dus!
Nimic nu-mi place!
Anima tace,
Dar mintea-ntreaba de multe ori:
Sa fii tu oare
Mai dalba floare
Decât atâtea sublime flori?
Scântei plapânde,
Stelute blânde,
Sa nu mai fie ca-n ochiul tau?
Sa fii tu oare
Luna si soare,
Luna si soare si Dumnezeu?...
Suflet, junie
Si poezie
Astfel se-nchina la zâna lor,
Pe lânga care
Totul se pare
O noapte neagra, un negru nor!
Suflet, junie
Si poezie
Sunt calatoare pe-acest pamânt:
Orice le place
Vor sa-l îmbrace
În haina tarii de unde sânt!
Suflet, junie
Si poezie
Din cer în lume când ratacesc,
Aduc cu sine
Forme divine
Si prin iubire le raspândesc!


vezi mai multe poezii de: Bogdan Petriceicu Haşdeu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Pesamne te-o indurerat tare, plecarea dansei. Ei, dar mai tarziu, s-o bucurat si sufletul tau, regasind-o. Intr-un caz ca acesta, in care careva sa isi vada odrasla in mormant, sigur tre' sa isi aminteasca de Iov, ca asa, in deznadejdea-i, prinde-va agiutor; iaca, Dumnezeu, cica atunci cand omul plange cu o curatenie in inima-i zbuciumata, ii trimete pe Mangaietorul, ca sa ii sada aproape si sa-l atinga asa usor cu aripile, iara atunci omul simte cum firisoarele celea care il fac sa sufere, sa desprind asa usooor, s-apoi il cuprinde asa o mica amortala, simtand rece intr-acolo, ca imediat circulatia sa i sa schimbe si sangele sa pompeze in forfota, sentimentul...
Iaca, asta-i pesamne, maaare minune, sa pricepi cand pleaca pana si cea mai draga persoana, in lumea ceilalta! Fiindca atunci, sufletul are o frantura din Impaciutorul care i-l alina.
Ii la fel ca istorioara ceia (mi-o zis-o demult o prietena foarte buna) cum era omul nacajit colo si merge pe plaja, tot certandu-sa cu sinele sau si intreband unde-i Dumnezeu, iara de colo Vocea Lui ii raspunde "sunt aici" la care cela nedumerit tot asa precum si la auzu-i, iar Vocea lui Dumnezeu il face si atent, zicandu-i sa priveasca in urma "Aici sunt, din urma pasilor tai" si taaaaare s-o mai minunat si omul, vazand parechile de urme, pe nasip...

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 21 august 2017