Cei ce iubesc - Bertolt Brecht

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!

De-abia plecaţi, aveau deja în faţă

de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,

acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.

Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel

unul pe lângă altul trec, de parcă

cocori şi nori, în zborul paralel,

cerul să şi-l împartă azi încearcă,

frumosul cer, dar nimeni să rămână

prea mult pe-aici şi altceva să vadă

decât plutirea celuilalt, cum creşte

vântul pe care-l prind în aripi, până

simt cum înspre neanturi îi răpeşte.

Iar cât timp nu adastă şi nu pier,

nu îi ating nici o ameninţare

din orişicare loc sub acest cer,

de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.

Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,

se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.

Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.

De cât timp sunteţi împreună oare?

Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.

Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Bertolt Brecht








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.