Cântecul unui iubit (Psalmul 7) - Bertolt Brecht

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.

2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.

3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.

4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.

5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.

6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.

7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt,
puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.


traducere: Dan Dănilă


vezi mai multe poezii de: Bertolt Brecht








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.