Rubaiaturi. Catrene monorimice VI - Baba Tahir

27
Când iubita faţă ochii-mi vor s-o vadă,
lasă-mă! De mult căzutu-i-am eu pradă.
Mână mai încet de-acuma, cămilare!
Caravanei vieţii i-am rămas în coadă.

28
O, nimeni nu-i din inima-mi sărmană - să te smulgă,
și nici obrazu-ţi fără de prihană - să mi-l smulgă.
Strâng genele pe ochi, ca nu cumva șuvoiul
de lacrimi care curg a ta icoană - să n-o smulgă.

29
De piatră-ţi este inima, şi pentru mine - nu ia foc.
O, nu-i mirare dacă pietrele haine - nu iau foc.
Voi arde pân-ce inima-ţi se va aprinde,
căci singure, abia tăiatele tulpine - nu iau foc.

30
Îndrăgindu-te, simt inima cum mi se strânge.
Genele mi se tot bat şi iar încep a plânge.
Inima îndrăgostitului e-un ciot abia tăiat:
la un capăt arde şi din altu-i curge sânge.

31
O, fără Tine, inima-n tihnire - nu rămâne.
Şi când Te văd, nici urmă de mâhnire - nu rămâne.
Din chinul inimii-mi de şi-ar lua toţi partea lor de chin,
vai, nimeni fără pătimire - n-ar rămâne.

32
Zulufii când pe-obraji tu ţi-i resfiri,
amesteci hiacinţi cu trandafiri.
Şi când îi scuturi, vezi c-atârnă
de fiecare-o inimă-n zvâcniri.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Baba Tahir








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.