Rubaiaturi. Catrene monorimice IV - Baba Tahir

19.
Sunt dervişul desfrânat şi cam nebun.
N-am putut nimic în viaţă să adun.
Ziua, bat în lung şi-n lat pământul.
Noaptea, capul pe o piatră eu mi-l pun.

20.
În lumea asta, fluture asemeni mie - nu-i.
Şi nici vreun alt nebun asemeni să mai fie - nu-i.
Vezi, şerpii şi furnicile îşi au sălaşul lor.
Pentr-un sărman ca mine, nici-o coşmelie - nu-i.

26.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.

21.
În cuget, doar grăuntele pierzării - încolţeşte,
şi-n crângul meu doar floarea frământării încolţeşte.
Atâta mi-e de sterp pustiul inimii,
încât în el doar iarba disperării - încolţeşte.

22.
Ca un pocal mi-e inima când plânge,
încât oftatul meu o poate frânge.
De plâng cu sânge nu-i mirare: -s pomul
ce-şi are rădăcinile în sânge.

23.
Un singur chin dac-aş simţi, - ce bine-ar fi!
Şi scurt dac-acel chin ar fi, - ce bine-ar fi!
Să-mi stea la căpătâi un vraci sau vreo iubită
Şi numai unul de-ar veni, - ce bine-ar fi!

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Baba Tahir








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.