Atât de mult...

Autor:Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

luni, 24 octombrie 2016

- E mult prea rece și mi-e dor de vară,
Iar cântă vântul pe la demisol,
Plouă prea trist și nu mai ies afară,
Ascult Bon Jovi, fumul rotocol

Îmi desenează-n goană pe fereastră
Ochii căprui și părul mătăsos
Și mă gândesc, iubirea mea albastră,
Cum trupul tău se unduia frumos

Sub razele de lună în Dumbravă...
Și eram beat de tine, și flămând,
Iar inima îți fredona bolnavă
Că te iubesc, de-atâtea vieți la rând.

- E alb aici, la marginile zării,
De ochii tăi abia-mi aduc aminte,
Seninul de sub genele-nserării
Străpunge întunericul, cuminte.

Mă dor aceste zile incolore...
Fragilitatea inimilor noastre
Ascunde armonia unei ore
Ce-şi depăna secundele albastre,

Acolo, lângă lacul din poiana
Minunilor ce dragostea ne-o ştie,
Când tandru mă-ntrebai: “Vrei, Liliana,
Să fii a vieţii mele poezie?”

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mulțumim, Denisa P....
nutzu (autor)
marți, 25 octombrie 2016



grazie, gabriela...
nutzu (autor)
marți, 25 octombrie 2016



Frumoase tare aceste versuri!
Mi-au plăcut!
Denisa P.
luni, 24 octombrie 2016



O poezie interesanta cu un continut ridicat de stari
gabriela
luni, 24 octombrie 2016