Ceea ce i se spune poetului în legătură cu florile - Arthur Rimbaud


I

Şi-aşa, mereu, spre-azurul negru
Răsfrânt în marea de topaz,
Vor funcţiona în seara-ţi crinii -
Cinstire pline de extaz!

În vremea noastră dominată
De sago, când Plantele sunt harnice,
Crinul va bea dezgusturile albastre
În Prozele tale evlavioase!

- Crinul domnului de Kerdrel,
Sonetul anului o mie opt sute treizeci,
Crinul ce i se oferă unui Menestrel
O dată cu garoafa şi busuiocul!

Crini! Crini! Nu prea se văd!
Iar în Versul tău, asemeni mânecilor
Unor Păcătoase cu umbletul dulce,
Freamătă mereu aceste flori dalbe!

Totdeauna, Scumpule, când faci baie,
Cămaşa ta cu subsuori bălaie
Se umflă în adierile matinale
Care trec prin imundele flori de nu-mă-uita!

Dragostea nu trece prin vămile tale
Decât Liliacul - o, leagăne! -
Precum şi viorelele de pădure -
Scuipaturi îndulcite cu larve negre!...

II

O, Poeţilor, când aţi avea
Rozele, inspiratele Roze,
Roşii pe tulpinile unor dafini,
Şi umflate de o mie de octave! -

Când Banville ar face să ningă cu ele -
Roze sângerânde, rotitoare,
Care învineţesc ochiul dement al străinului
Cu lecturi rău-binevoitoare! -

În pădurile şi păşunile voastre,
O, prea paşnicilor fotografi,
Găsiţi o Floră destul de variată,
Aidoma dopurilor de sticle!

Aceleaşi plante franţuzeşti,
Ţâfnoase, ftizice, caraghioase,
Prin care navighează pântecul
Baseţilor, pe înserate;

Mereu, după înfiorătoarrele planşe
Cu Lotuşi albaştri sau cu Floarea-Soarelui,
Stampe roz, subiecte sacre
Pentru fetele care se duc la împărtăşanie!

Oda pentru Aşoka cadrează
Cu strofa în formă de fereastră de bordel;
Cât despre Părăluţă, nişte fluturi grei
Şi strălucitori îşi depun găinaţul pe ea.

Plante vechi, galoane vechi!
O, bobârnace vegetale!
Flori bizare din vechi saloane!
- Nu pentru şerpi, ci pentru cărăbuşi

Sunt aceşti grăsuni vegetali înlăcrimaţi,
Pe care Grandville i-ar fi lăsat la lizieră,
Şi pe care nişte astre rputăcioase, cu vizieră,
I-au alăptat cu vopsele!

Da, balele voastre de fluiere
Dau nişte glucoze preţioase!
- Crini, Aşoka, Liliac, Roze,
Sunteţi ca nişte ouă prăjite în pălării vechi!...

III

O, Vânâtorule ce-alergi
Desculţ prin a lui Pan grădină,
Nu poţi, nu trebuie să-ncerci
Botanica s-o ştii mai bine?

Mă tem că eşti în stare să aduci Cantaridele
După Greerii roşcaţi,
Aurul din Rio după albastrul Rinului -
Pe scurt, Norvegia după Florida:

Dar, Scumpe Domn, Arta nu mai înseamnă acum
- Acesta e adevărul! - să îngădui
Eucaliptului uimitor
Să ducă în cârcă nişte boa constrictori lungi cât un hexametru;

Până-aici!... E ca cum arborii acaju
Ar folosi, chiar în Guyanele noastre,
Doar cascadelor de sapaju,
Delirului greoi al lianelor!

- În fond, o floare, Rozmarin
Ori Crin, şi fie moartă-ori vie,
Ce-i, lângă un găinaţ marin
Sau lângă-un strop de luminare?

- Am spus ce-am vrut să spun! Iar tu -
Chiar stând acolo, -ntr-o cabană
De bambus, cu oblonul tras
Şi, pe pereţi, tapete negre, -

N-ai face altceva decât să freci
Nişte flori demne de o Oise extravagantă!...
- Poate! astea sunt lucruri
Pe cât de ridicole, pe atât de arogante!...

IV

Să cânţi, nu pampasul cuprins, primăvara,
De negre revolte înspăimântătoare,
Ci tutunul, şi florile de bumbac!
Recoltele exotice să le cânţi!

Frunte albă tăbăcită de Phoebus,
Spune mai bine câţi dolari câştigă
Pedro Velasquez, Havana;
Dă-o-ncolo de "mare din Sorrento"

Unde se duc Lebedele cu miile, -
Strofele tale să fie nişte reclame
Pentru tulpinile de manglier
Scotocite de hydre şi de valuri!

Catrenele tale să plonjeze în pădurile însângerate
De unde să se întoarcă pentru a propune Oamenilor
Diferite sorturi de zahăr alb,
Pectorare şi gome!

Să aflăm prin Tine ce sunt culorile blonde
Din munţii plini de zăpadă, de la Tropice:
Insecte care depun ouă,
Ori licheni microscopici?

Găseşte, am dori, Vânătorule,
Câteva garanţe înmiresmate,
Pe care Natura în pantaloni
Să le facă să înflorească - pentru armatele noastre!

Găseşte, în preajma Codrului adormit,
Florile asemănătoare unor boturi
Din care bălesc alifii de aur
Ce ung coama întunecată a bivolilor!

Găseşte, pe păşunile nebune, unde deasupra Albastrului
Tremură argintul pubescenţelor,
Caliciile pline de Ouă de foc
Care se coc în mijlocul esenţelor!

Găseşte Ciulinii bumbăcari
La torsul nodurilor cărora zece măgari
Cu ochi de jăratec muncesc pe brânci!
Găseşte nişte flori aidoma unor jilţuri adânci!

Da, găseşte în miezul unor negre filoane
Acele flori aproape pietre-celebre! -
Care să aibă, în preajma ovarelor lor bălaie şi tari,
Nişte amigdale răşinoase!

Serveşte-ne, Farsorule! - eşti în stare -
Pe un taler de un roşu splendid,
Tocăniţe de Crin dulceag, care
Să ne muşte lingurile de metal Alfenid!

V

O să cânte careva Marea Iubire
Ce fură sumbrele Indulgenţe:
Dar nici Renan, nici motanul Murr
N-au văzut enormii ciorchini albaştri!

Tu, aţâţă-ne prin miresme
Isteria adormită în lâncezeală;
Înalţă-ne spre candori
Mai virginale decât Madonele...

Negustor! colonist! mediu!
Rima ta va ţâşni, albă sau roză,
Ca o rază de sodiu,
Ca un cauciuc ce se umflă!

Din negrele-ţi Poeme, zboare -
O, Scamatorule, - dioptrii
Verzi, albe, roşii, flori bizare
Fluturi electrici, mii şi mii!

Iată! e Veacul infernal!
Iar telegraficele fire
- Liră cu cântece de fier -
Orna-vor omoplaţii tăi magnifici!

Rimează-ndeosebi o poezie
Despre boala care macină cartofii!
- Iar dacă vrei să compui
Poeme pline de mister

Citite din Paramaribo
Pân' la Treguier, - fă rost, poete,
De cartea domnului Figuier,
Cu poze! - scoasă de Hachette!

Adăugat de: Gerra Orivera


vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.