Arta de a vorbi vs. arta de a tăcea

Autor:florianruse


Adăugat de: florianruse

miercuri, 27 iulie 2016

Prezența ei era o bucurie,
ce-ntotdeauna sufletu-mi înmiresma,
indiferent prin care murdărie,
acesta, pân-a o vedea, se zbuciuma.
Vorbirea ei era o simfonie,
ce echilibrul mai mereu îmi clătina,
cu tonuri parcă destinate mie
și cu idei la care mintea-mi rezona.
Ochii ei erau precum un cer senin,
la care-n van cătam a rămâne rece,
spăimântat ca-ntâmplător să nu devin,
cel ce fulgere-n privire i-ar aduce.

(Totuși, câte-odat-ai fi complet nebun
să-i spui vreunei minuni cât ți-e de dragă;
deci, te poticnești în gându-ți "oportun":
"Șșșt, bolovane... c-aici nu prea-i de șagă!")

Acum, deși viața ne-a tot depărtat,
iar chipu-i abia-mi mai vine-n amintire,
suspin, când și când, adânc înduioșat
de cum poate sfârși o-ntâie iubire.



vezi mai multe poezii de: florianruse


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.