Portret - Antonio Machado

Copilăria mea-i doar amintirea unei curţi din Sevilia
şi o grădina unde rodeşte lămâiul sub lumina fierbinte.
Tinereţea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viaţa mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător şi nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoaşteţi îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeata
şi am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu îşi are izvorul clar din pământ;
şi, mai mult ca oricare supus sub obicei şi doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumuseţea şi, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
şi nu-s, precum sunt alţii, o pasăre-cobzar.

Dispreţuiesc romanţele tenorilor goi ca nişte cavouri,
şi corul cel de greieri pe când răsare luna.
Stau nemişcat să pot desluşi vocile de ecouri,
şi dintre voci o voce, atât ascult, doar una.

Sunt clasic sau romantic? Nu ştiu; să las aş vrea
versul cum căpitanul sabia, vestită
numai prin mâna celui ce a ţinut-o-n ea,
şi nu prin măiestria cu care-a fost călită.

Vorbesc cu cel ce drumul şi-l împarte cu mine mereu.
Cine vorbeşte singur, cu Cel de Sus să vorbească aşteaptă.
Tăcerea mea-i vorbire cu acest prieten de la care eu
azi ştiu ce-i bunătatea şi taina-i înţeleaptă.

Dator, în fine, nu vi-s; îmi datoraţi ce-am scris, şi e puţin.
Mă duc la slujbă zilnic; din banii mei îmi fac
hainele de pe mine, din ei casa mi-o ţin,
şi pâinea de pe masă şi patu-n care zac.

Iar când sosi-va ziua să plec de unde nimeni nu revine,
şi gata va fi luntrea ce-ntoarcere nu are,
mă veţi vedea într-însa fără nimic la mine,
aproape gol, ca pruncii care răsar din mare.


traducere de Darie Novăceanu


vezi mai multe poezii de: Antonio Machado








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.