Plictiseală - Antonio Machado

Bătea ceasul ora unu
în odaia mea. Chip straniu
avea noaptea. Ca un craniu
sclipitor pornise luna

din zenit să se pogoare
printre cipreşi, în grădină,
îmbrăcându-i în lumină
rece şi strălucitoare.

Prin fereastra-ntunecată
ajungeau până la mine
urlete ca de jivine
de muzică-ndepărtată.

Cântec trist de altădată,
o mazurcă săltăreaţă,
inocentă şi glumeaţă,
proastă ea şi prost cântată.

De plictis, simţeam în mine
sufletul atunci cum cască.
Inima şi cap... de iască.
Şi... să mori e mult mai bine.


traducere de Darie Novăceanu


vezi mai multe poezii de: Antonio Machado








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.