Orizont - Antonio Machado

În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.

Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...

Iar eu, sonora grabă pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.


traducere de Darie Novăceanu


vezi mai multe poezii de: Antonio Machado








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.