Călătorule, nu-i cale... - Antonio Machado

Toate trec şi rămân toate
dară noi ni-s trecători
trecem făcându-ne-o cale
o cale pe val de mări

Eu nicicând n-am vânat gloria
nici cântarea în memoria
oamenilor vrui să-mi pun
Mie-mi plac lumile fine
diafane, plutind line
ca baloane de săpun

Îmi place cum se ornează
cu soare şi cu carmin
zboară-n ceru-azur, vibrează
şi se sparg ca din senin

Eu nicicând n-am vânat gloria...

Călător, urmele tale
sunt poteca, doar atât
călătorule, nu-i cale
se face calea umblând

Doar umblând croieşti cărare
şi-ndărăt dacă priveşti
vezi poteca ta pe care
nicicând n-o să mai păşeşti

Călătorule, nu-i cale
numai spuma de pe val...

În locu-acesta, în timpul când
creşteau stejarii, nu spinii-n vale
rosti poetul, spre lume-oftând
"Călătorule, nu-i cale
se face calea umblând..."

Pas cu pas, vers cu vers...

Muri poetu-n străin pământ
Acolo doarme, în depărtare
La despărţire plecă plângând
"Călătorule, nu-i cale
se face calea umblând..."

Pas cu pas, vers cu vers...

Când nu se-aude mierla cântând
când poezia-i peregrinare
când vană-i ruga şi-i plânsu-n vânt
"Călătorule, nu-i cale
se face calea umblând..."

Pas cu pas, vers cu vers...


vezi mai multe poezii de: Antonio Machado








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.