Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată... - Anna Ahmatova

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori ; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ţi-e aer soarele, şi mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.

Un altul mă-nfăşoară-n gingăşie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparţine mie
Şi tu, de boala mea eşti vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniştea ni-e dată doar aşa.

Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atingă şi nici zeu.
Şi dac-ai şti, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt !


traducere de: Madeleine Fortunescu


vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.