Mărturisire - Alexandru Philippide

Vreau să-mi aduc aminte acum cât de uşor
Lăsam atâtea clipe dragi să-mi scape
Când de pe ţărmul vremii zvîrleam nepăsător
Sulfina visului în turburi ape.

Cu vântul înserării mă împrieteneam
Suflând în pânza cerului albastră;
Corabia lui Sindbad mă aştepta la geam,
Cu pasărea numită Roc, măiastră.

În suflet numai vâsle, în cuget numai dor!
Dar nu ştiam în faptul dimineţii
Că vâslele se sfarmă şi dorurile dor
Când la zenit e soarele vieţii.

Iar mai târziu, când viaţa m-a scuturat din vis
Cum un puternic vânt alungă norii,
O mână nevăzută în mine a deschis
Cutia cu păcate a Pandorii.

Cu duhurile rele luptat-am îndelung
Pân’ le-am cuprins în mreji de gânduri clare;
Deşi supuse, totuşi nu pot să le alung,
Strigoi ciudaţi cu măşti surîzătoare.

În horbote de vorbe călite-n ideal,
Furtună dinăuntru se încheagă:
Până se naşte spumă pe coama unui val,
Se zbuciumă-n adâncuri marea-ntreagă.

De ce să-ncerc s-astâmpăr cutremurul din fund?
Mai bine alba spumă trecătoare
S-o-ncremenesc statornic în gerul unui gând:
Zăpadă cu străfulgerări de soare.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Philippide








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.